Georgieni pro-europeni au ieşit în stradă pentru a doua seară consecutiv, după ce partidul de guvernământ de la Tbilisi a anunţat că opreşte negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, gest care reprezintă un îngheţ brusc al unui scop naţional vechi, potrivit reuters.
Proteste violente au loc în Georgia, unde mii de oamenii au ieşit în stradă, nemulţumiţi de decizia guvernului prorus de suspendare a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. S-au folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă.
Protestatarii, care purtau steaguri ale Georgiei şi ale UE, s-au îndreptat spre clădirea parlamentului. Acolo au aruncat cu artificii în poliţiştii care încercau să îi disperseze.
Elene Khoshtaria, un lider al celui mai mare partid de opoziţie din Georgia, Coaliţia pentru schimbare, şi-a rupt mâna în timpul represiunii de joi, pe care a comparat-o cu „tacticile poliţiei din Rusia şi Belarus”.
Potrivit publicaţiei citate, sute de angajaţi ai ministerelor afacerilor externe, apărării, educaţiei şi justiţiei au semnat vineri scrisori deschise în care „denunţă îngheţarea negocierilor ca fiind neconstituţională”.
Partidul de guvernământ Visul Georgian, care a obţinut aproape 54% din voturi în alegerile din octombrie, despre care partidele de opoziţie spun că au fost fraudate, a anunţat că îngheaţă negocierile de aderare din cauza a ceea ce a numit „şantajul” UE asupra Georgiei.