VIDEO. Problemele de infertilitate în cuplu. Cine e de vină?

VIDEO. Problemele de infertilitate în cuplu. Cine e de vină?

Infertilitatea este o problemă medicală care afectează atât femeile, cât şi bărbaţii. Medici atrag atenţia asupra faptului că, într-un cuplu, ambii parteneri pot suferi de infertilitate. Tocmai de aceea este important ca ambii parteneri să beneficieze de teste şi tratamente specifice pentru a depăşi acest impas.

„În cele mai multe cazuri sunt cauze mixte, adică atât femeile, cât şi bărbaţii au probleme de fertilitate. Chiar dacă se crede că e vorba despre cauze feminine, în 40% din cazuri sunt probleme masculine. Este un procent mare, de aceea îi invităm şi pe domni, de aceea prima analiză efectuată în cazul lor este spemograma şi de aici plecăm cu restul de investigaţii” susţine dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie.

De cele mai multe ori însă infertilitatea apare la ambii parteneri, fiind necesar ca fiecare dintre ei să beneficieze de investigaţii medicale amănunţite pentru a trata această deficienţă. Cu alte cuvinte, niciunul dintre parteneri nu ar trebui considerat responsabil pentru faptul că sarcina nu poate fi obţinută.

„Interesant din punct de vedere social şi psihologic este faptul că ambii parteneri au, în principiu o problemă legată de fertilitate. Chiar dacă un cuplu se prezintă pentru că problema ar fi a bărbatului, dar şi doamna poate să aibă ceva, poate avea probleme genitale. Fie are o trompă astupată, fie are o rezervă ovariană mică sau are un răspuns mai mic atunci când o stimulăm ovarian. Şi atunci aflăm că, de fapt, ambii parteneri au o probleme. Nu este vorba despre vină, este o boală şi tot ce trebuie să facem este găsim soluţii pentru obţinerea sarcinii” susţine dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie.

Afla mai multe despreinfertilitatemedic
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt