Universitatea Craiova a învins pe Universitatea Cluj, în urma loviturilor de departajare, şi va evolua în turul doi preliminar al Conference League. După prelungiri a fost 1-1.
De ceva timp s-a propagat informaţia care îl dădea pe Alex Chipciu revenit la FCSB. Radu Constantea, preşedintele ardelenilor, a intrat în direct la Fotbal Show şi a lămurit situaţia.
În urma unei discuţii, experimentatul fotbalist va continua la ”U” Cluj, formaţie cu care mai are un an de contract.
Chipciu a fost în acest sezon căpitanul ”şepcilor roşii”, pentru care a reuşit să înscrie de 5 ori în 35 de apariţii.
”Da! Mai are un an de contract. Este căpitanul nostru şi va rămâne la Universitatea Cluj.
Am văzut că au fost dezbateri despre o posibilă plecare la FCSB. Azi am avut două discuţii cu el şi nu şi-a manifestat intenţia să plece”, a explicat oficialul ardelenilor, pentru Prima Sport.