Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că miercuri şi joi va efectua o vizită de lucru la Bruxelles. Acolo se va întâlni, printre alţii, şi cu preşedinta CE, Ursula von der Leyen, printre temele de discuţii urmând să se regăsească stadiul implementării PNRR şi portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană.
"Voi pleca după-amiază la Bruxelles pentru întâlnirea de mâine cu preşedinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Vom discuta despre stadiul îndeplinirii PNRR, împreună cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ministrul Finanţelor. Vom analiza şi ultimele evoluţii despre Cererea de Plată 3, concret situaţiile legate de conducerile companiilor de stat din energie şi transporturi. Evident, voi discuta cu doamna preşedintă şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană", a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, în şedinţa de Guvern.
Premierul a mai precizat că, după această discuţie, va înainta "numele şi nominalizarea viitorului comisar european din partea României".
(Elena Andrei)