VIDEO. Nicuşor Dan, despre decizia CJUE privind prescripţia: „Hotărârile Curţii sunt obligatorii şi vor fi respectate în România”

VIDEO. Nicuşor Dan, despre decizia CJUE privind prescripţia: „Hotărârile Curţii sunt obligatorii şi vor fi respectate în România”

În cadrul unei conferinţe de presă, Nicuşor Dan a comentat decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) referitoare la aplicarea normelor privind prescripţia în România, subliniind că hotărârile instanţei europene sunt obligatorii şi vor fi respectate.

Întrebat de o jurnalistă despre comunicatul CJUE, în care instanţa europeană a arătat că modul în care a fost abordată problema prescripţiei în România a generat un „risc sistemic de impunitate pentru fraude”, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-ar fi încălcat obligaţiile care decurg din dreptul Uniunii Europene, Nicuşor Dan a afirmat că responsabilitatea principală aparţine Parlamentului.

„Vina principală pentru această situaţie revine Parlamentului. Noi am avut o decizie a Curţii Constituţionale care trebuia urmată, într-un termen prevăzut de Constituţie, de o corecţie legislativă. Aceasta nu s-a întâmplat ani de zile. De aici a pornit întreaga situaţie”, a declarat acesta.

Referindu-se la conflictul de interpretare dintre instanţele naţionale şi cea europeană, Nicuşor Dan a susţinut că dreptul presupune interpretarea şi punerea în balanţă a mai multor principii juridice.

„Dreptul nu este o ştiinţă exactă. Tot timpul, actul de justiţie înseamnă să pui în balanţă nişte principii de drept. Curtea de Justiţie a avut o opinie, Înalta Curte a avut o opinie, iar acum Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a venit să clarifice această chestiune”, a spus el.

Întrebat dacă, în opinia sa, ar trebui să prevaleze dreptul european sau interpretările promovate de preşedinta Înaltei Curţi, Lia Savonea, şi dacă cei care au susţinut această jurisprudenţă ar trebui să îşi asume responsabilitatea, Nicuşor Dan nu a comentat situaţia unor persoane anume.

„Deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sunt obligatorii, vor fi respectate în România. Ăsta este ce pot să spun”, a conchis acesta.

Afla mai multe desprenicusor danparlamentconstitutie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI