Ministerul Finanţelor pregăteşte în prezent scenarii cu variante de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare şi de creşteri de taxe, necesare pentru stabilizarea deficitului bugetar, însă decizia asupra acestora va aparţine noii coaliţii şi noului guvern, a declarat ministrul Finanţelor, Barna Tanczos. Comisia Europeană vrea măsurile cât mai repede, a precizat ministrul, potrivit Profit.ro.
Potrivit acestuia, guvernul interimar nu are şi nu va avea probleme în ce priveşte plata pensiilor, a salariilor şi a investiţiilor bugetate.
Comisia Europeană estimează un deficit bugetar (ESA, standardul UE) de 8,6% din PIB pentru România în acest an, peste ţinta de 7% asumată prin planul fiscal. Totodat, România nu a implementat de la 1 aprilie, aşa cum a semnat în planul fiscal şi în PNRR, o reformă fiscală care ar fi trebuit să aducă anul acesta venituri suplimentare la buget (din creşteri de taxe) de 1,3% din PIB, iar de anul următor 1,7% pe an. Reforma fiscală este o reformă cheie, solicitată repetat de CE.
"Obligaţia noastră este să punem pe masa partidelor politice toate scenariile posibile, cu toate analizele de impact şi în funcţie de discuţii să se ia o decizie. Din punctul nostru de vedere, astăzi nu există pesimism sau optimism. Avem toate propunerile, toate solicitările venite de la toate partidele, punem pe masă toate analizele de impact, astfel încât la Cotroceni, la momentul la care se încep discuţiile, să avem o analiză de impact şi pe cheltuieli şi pe venituri şi să putem construi un pachet solid. Nu pot spune (de când se va apica un eventual pachet de măsuri, n.r.).
Cu siguranţă se va decide în coaliţia care se formează. Solicitările Comisiei sunt de a se aplica cât se poate de repede, dar Coaliţia şi noul guvern vor decide. Mandatul meu este unul interimar, se va termina odată ce se va termina mandatul acestui guvern. Noul guvern are analiza pe masă, decizia şi momentul de aplicare.
Obligaţia noastră este să facem toate analizele, toate scenariile, toate analizele de impact, cu cifre, cu măsuri pentru 2025, pentru 2026 şi până în 2031, unde se termină planul fiscal actual, şi, în funcţie de cifre, în funcţie de politica fiscală care se va contura în urma acestei analize la Cotroceni, să putem lua o decizie.
Există un scenariu cu foarte multe măsuri. Depinde pe partea de cheltuieli de cât de mult se reduc şi care sunt măsurile de reducere a cheltuielilor, echilibrul se crează în funcţie de măsurile pe partea de venituri, pe partea de cheltuieli", a spus ministrul.
Referitor la impozitarea progresivă, ridicată de către PSD în discuţiile din ultimile zile, ministurl a răspuns că Ministerul Finanţelor pune la dispoziţie şi astfel de scenarii dacă sunt solicitate din arcul guvernamental.
Premierul PSD, Marcel Ciolacu şi-a dat demisia după primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar PSD s-a retras de la guvernare, dar miniştrii PSD au rămas pe psturi în guvernul interimar. PSD negociază acum cu PNL, USR şi UDMR formarea unei noi coaliţii de guvernare.
"Dacă cineva din arcul guvernamental cere o analiză pe impozitare progresivă, cu siguranţă Ministerul Finanţelor pune pe masă analiză de impact pe impozitare progresivă", a spus Tanczos.
Pentru un pachet de măsuri fiscale este nevoie de decizia unei coaliţii politice.
"Eu nu pot să prezint, în calitate de ministru interimar, plan de măsuri fiscale fără un acord politic. Acordul politic este cel care stă în spatele unei măsuri de asemenea anvergură. Noi putem, încă o dată, să punem pe masă analize, scenarii şi noua construcţie politică decide care este pachetul de măsuri", a declarat Tanczos.
Ministrul a afirmat ferm că nu sunt riscuri de neplată a salariilor, pensiilor şi a cheltuielilor cu investiţii bugetate.