Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost invitatul Nicoletei Călugăreanu în cadrul emisiunii Viitor pentru România, difuzată vineri, de la ora 13:00, la Prima News.
Tema principală a dezbaterii a fost reprezentată de noile reglementări şi planurile-cadru, subiecte de maxim interes pentru elevi, profesori şi părinţi.
Ministrul Educaţiei a oferit clarificări privind direcţiile strategice ale reformei din învăţământ, modificările legislative recente şi impactul acestora asupra calităţii educaţiei în România.
”O temă fundamentală pentru a-i ţine pe copii în şcoală este de a le oferi discipline relevante, pentru a nu-i transforma hamalii propriilor discipline şi ore, conţinuturi aerisite şi atractive, manuale relevante, metode de predare stimulative. Şi-atunci îi ţii pe copii în clase”, a precizat Daniel David.