Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat în emisiunea Insider Politic de la Prima TV că aproximativ 70% din cele 9,53 miliarde de euro alocate Armatei prin programul SAFE vor fi cheltuite în România, prin producţie locală. Oficialul a criticat dur starea actuală a industriei naţionale de armament, afirmând că există fabrici „unde au crescut copaci prin pardoseală” şi că principalele probleme rămân corupţia şi influenţa politică din conducerea companiilor de stat.






