Introducerea educaţiei pentru sănătate ca disciplină obligatorie în şcoli este necesară şi ar putea avea un impact semnificativ asupra formării copiilor, în condiţiile în care, în prezent, materia este studiată doar opţional şi ajunge la un număr redus de elevi.
Subiectul a fost discutat la Prima News Special, unde s-a vorbit despre posibilitatea extinderii acestei discipline în programa şcolară. Invitat prin telefon, medicul specialist în medicină internă Adrian Wiener a explicat că, în prezent, accesul elevilor la această materie este limitat.
„Ea practic a ajuns la 7–10% dintre elevi. Şcolile care au dorit au optat pentru a o introduce ca materie opţională”, a precizat medicul.
Acesta a subliniat că educaţia pentru sănătate nu ar trebui neapărat să presupună încărcarea suplimentară a programului şcolar, ci o eventuală reorganizare a materiilor existente.
„Nu cred că trebuie neapărat introdusă încă o oră în plus. Eu cred că îşi poate face loc sau poate chiar să înlocuiască materii care nu au o importanţă foarte mare”, a explicat Adrian Wiener.
Medicul a evidenţiat importanţa acestei discipline în contextul problemelor de sănătate publică şi al dezinformării medicale.
„Este extraordinar de importantă, mai ales în România”, a afirmat acesta.
Potrivit lui Adrian Wiener, educaţia pentru sănătate ar trebui să includă noţiuni de bază privind igiena, prevenţia, alimentaţia sănătoasă, vaccinarea şi protecţia împotriva bolilor.
„Cultura medicală şi informaţiile de bază… cred că sunt lucruri foarte importante pentru viaţa fiecăruia dintre copii atunci când vor deveni adulţi”, a explicat medicul.
Acesta a mai arătat că astfel de informaţii pot avea efecte şi în familie, copiii putând contribui la schimbarea comportamentelor părinţilor în privinţa stilului de viaţă.
„De multe ori, practic, copiii îşi educă într-un fel sau altul părinţii”, a mai precizat Adrian Wiener.







