Apar tot mai multe dovezi ale represiunii brutale din perioada războiului civil din Siria. Se estimează că mai mult de 100.000 de persoane ar fi fost supuse torturii şi uciderii de către regimul lui Bashar al-Assad. Dimensiunea acestor atrocităţi poate fi comparată cu cea a ororilor comise de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, spun procurorii internaţionali.
În urma prăbuşirii regimului Assad, ies la suprafaţă gropile comune cu rămăşiţele civililor măcelăriţi de fostul regim Assad. Fostul ambasador al SUA pentru crime de război a vizitat două gropi comune lângă Damasc. Una din ele avea peste 100.000 de cadavre.
STEPHEN RAPP, şeful Comisiei pentru Justiţie Internaţională: Toată lumea din această ţară a fost terorizată de acest regim. Fiecare familie pare să fi fost afectată de o dispariţie. Ei strigă după răspunsuri cu privire la soarta copilului lor.
Pentru familii, descoperirea adevărului poate fi un proces lung şi complicat. O analiză ADN va necesita ca minimum trei membri ai familiei să ofere probe de referinţă ADN, precum şi prelevarea unei probe ADN de la fiecare dintre rămăşiţele scheletice descoperite.
Comisia internaţională pentru persoane dispărute de la Haga a declarat, la rândul ei, că a primit date care indică faptul că în Siria ar putea exista până la 66 de gropi comune, încă neverificate.
HIBA ZAYADIN, cercetător: "Acesta este un loc pe care ştim că a fost un sit de masă pentru morminte, unde au fost aduse trupurile foştilor deţinuţi din Sednaya şi din alte locuri. Când am ajuns, am observat şanţuri săpate care nu fuseseră încă acoperite. În anumite zone, am văzut oase umane împrăştiate, care păreau destul de vechi şi decolorate."
Se estimează că peste 400.000 de sirieni au fost omorâţi începând cu anul 2011, atunci când protestele faţă de regimul lui Assad a escaladat într-un război civil.
True scale of Assad’s slaughter revealed at Syrian mass grave pic.twitter.com/BRy9uQLBif
— Channel 4 News (@Channel4News) December 16, 2024