VIDEO. Liderii G20 au făcut fotografia de grup fără Joe Biden, care nu a apărut la timp

VIDEO. Liderii G20 au făcut fotografia de grup fără Joe Biden, care nu a apărut la timp

Joe Biden s-a dus luni la Rio de Janeiro pentru a face poza de grup cu liderii G20 la ultimul său summit în calitate de preşedinte al SUA, dar a constatat că aceştia făcuseră deja fotografia fără el, scrie The Guardian, care susţine că, frustraţi, oficialii americani au dat vina pe „probleme logistice” pentru această gafă. Dar Biden nu a fost singurul care a ratat fotografia din Brazilia. Şi premierii canadian şi italian au păţit la fel.

Liderii mondiali, printre care preşedintele chinez Xi Jinping, prim-ministrul indian Narendra Modi şi preşedintele francez Emmanuel Macron, au călcat pe un covor roşu până la o rampă pentru fotografia de grup amenajată la uimitorul Muzeu de Artă Modernă, pe malul golfului din Rio de Janeiro.

Aceştia au urcat pe rampă, au discutat şi au glumit în timp ce se adunau pentru a face fotografia de grup pe fundalul celebrului munte Pão de Açúcar din oraşul brazilian. Poza s-a terminat într-o secundă.

Biden şi prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, au venit apoi din altă direcţie, după o întâlnire bilaterală în marja summitului - dar era prea târziu şi ceilalţi lideri se dispersaseră deja.

Premierul italian, Giorgia Meloni, a ratat şi ea poza de grup, aşa că Meloni, Biden şi Trudeau au format un grup separat.

„Din cauza unor probleme logistice, au făcut fotografia mai devreme, înainte ca toţi liderii să ajungă. Prin urmare, o parte dintre lideri nu erau de fapt acolo”, a declarat un oficial american sub rezerva anonimatului. Oficialii americani au negat însă că Biden ar fi lipsit de la fotografie pentru a evita să apară alături de ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Biden îndemnase anterior liderii G20 să sprijine „suveranitatea” Ucrainei în faţa invaziei Rusiei din 2022, scrie News.ro.

Preşedintele Vladimir Putin a lipsit cu desăvârşire de la summitul de la Rio, în condiţiile în care Curtea Penală Internaţională a emis mandat de arestare împotriva sa în legătură cu războiul din Ucraina.

Participarea la summitul G20 găzduit de Brazilia este considerată cântecul de lebădă al lui Biden pe scena mondială, preşedintele în vârstă de 81 de ani încercând să îşi consolideze moştenirea înainte ca Trump să o distrugă cu politica sa externă izolaţionistă „America First”, scrie The Guardian.

Afla mai multe desprebidenfotografie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt