Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, la începutul sedinţei de Guvern de astăzi, că Executivul pe care îl conduce îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală şi cele pentru combaterea evaziunii.
,,Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament. Nu mă sperie nimic! Nu voi ceda un milimetru, indiferent de presiunile celor din sistem”, a declarat premierul care a mai spus că ,,trebuie să separăm apele şi românii să vadă cine vrea cu adevărat să facă reforme şi să ducă această ţară înainte şi cine se opune şi luptă pentru privilegii şi pentru bogaţi. Eu cred că aceasta este calea şi vă anunţ că voi merge înainte cu fermitate!”,
Ciolacu a arătat că discuţiile din ultimele săptămâni au arătat clar că avem nevoie de reforme profunde ,,Am văzut şi vociferări, chiar şi atacuri din partea unor ipocriţi, care au uitat ce obligaţii au pus cu mâna lor în PNRR şi acum le critică. Vă spun că nu mă sperie nimic! Nu voi ceda un milimetru, indiferent de presiunile celor din sistem. Voi merge până la capăt pentru a tăia risipa şi pentru ca toţi să plătească ceea ce se cuvine în această ţară! Reforma statului trebuie să fie profundă şi ireversibilă! La fel cum nu mai poate fi o regulă pentru cei bogaţi şi companiile privilegiate şi alta pentru oamenii obişnuiţi care muncesc din greu. Nu mai merge aşa! Şi, da, dacă îmi permiteţi, aş vrea să iau puţin de la noi, cei cu putere de muncă şi de la cei care fac foarte mulţi bani pentru a da şi la pensionarii care au muncit o viaţă şi la cei aflaţi în nevoie”, a ţinut să menţioneze premierul, adăugând că el crede că ,,acesta este modul corect în care un stat trebuie să se comporte faţă de cetăţenii săi”.
Primul ministru a mai precizat că pentru a avea „o Românie decentă şi echitabilă pentru toţi (...) trebuie oprită debandada bugetară”, printr-un sistem fiscal echitabil pentru toată lumea şi o „luptă în mod real cu evaziunea". ,,Risipa bugetară, evaziunea şi ocolirea taxelor, cumulate, sunt frâna care ţin pe loc dezvoltarea României. Nu mai putem continua aşa! Miliarde de euro ajung în buzunarele unor şmecheri sau sunt risipite cu instituţii care se calcă pe picioare în loc să fie folosite pentru drumuri, spitale şi şcoli. S-a terminat!”, a declarat premierul.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat joi pentru News.ro, că decizia angajării răspunderii de către guvern a fost discutată, agreată şi stabilită în coaliţie. ,,Decizia angajării răspunderii de către guvern a fost discutată, agreată şi stabilită în coaliţie. Singura posibilitate la îndemâna guvernului pentru a modifica legi organice este prin angajarea răspunderii. Nu poţi modifica astfel de acte normative prin Ordonanţă de Urgenţă, ci doar prin dezbatere parlamentară sau angajarea răspunderii. Or, în această situaţie de reală urgenţă în care ne aflăm, dezbaterea parlamentară a atâtor acte normative ar fi durat mult prea mult”, a explicat reprezentantul PNL.
Ionuţ Stroe a precizat că motivul asumării răspunderii este ,,unul cât de poate de pragmatic pentru că suntem într-o situaţie de reală urgenţă pentru aplicarea măsurilor, ca să aibă efectul dorit în aceste ultime patru luni ale anului”.