VIDEO. George Gima (USR), despre o posibilă propunere de premier a preşedintelui Nicuşor Dan: „Ar necesita o consultare foarte serioasă în partid”

VIDEO. George Gima (USR), despre o posibilă propunere de premier a preşedintelui Nicuşor Dan: „Ar necesita o consultare foarte serioasă în partid”

Deputatul USR George Gima a declarat, în cadrul emisiunii „România politică”, difuzată de Prima News, că formaţiunea sa ar trata cu maximă seriozitate o eventuală propunere de premier venită din partea preşedintelui Nicuşor Dan, în contextul negocierilor politice pentru ieşirea din criză.

Acesta a subliniat că USR a susţinut constant demersurile preşedintelui, în special în ceea ce priveşte reformele asumate public, şi că partidul îşi menţine această linie de sprijin.

„Noi am acţionat întotdeauna responsabil şi, prin tot ceea ce am făcut şi vom face, venim în întâmpinarea solicitărilor preşedintelui Dan, care a vorbit întotdeauna înainte de nume sau portofolii despre reforme şi despre ceea ce trebuie făcut în ţara aceasta”, a declarat George Gima.

În acelaşi context, acesta a precizat că o eventuală propunere de premier, diferită de varianta Ilie Bolojan, ar necesita o consultare internă amplă în partid, subliniind că deciziile USR sunt luate colectiv şi asumate unanim.

„O posibilă nouă propunere, care să nu fie premierul Bolojan, vă spun sincer că ar necesita o consultare foarte serioasă în interiorul partidului”, a mai spus deputatul USR.

George Gima a respins, totodată, speculaţiile privind existenţa unor diviziuni interne în USR, afirmând că deciziile adoptate sunt respectate de toţi membrii formaţiunii.

Afla mai multe despregeorge gimausrnicusor dan
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI