Moţiunea de cenzură iniţiată de AUR şi PSD a fost citită miercuri în Parlament şi urmează să fie votată pe 5 mai. În acest context, preşedintele Nicuşor Dan exclude ideea numirii unui premier de la AUR. Social-democratul Florian Bodog a explicat, într-o intervenţie în cadrul emisiunii „România Politică”, de ce se fereşte Nicuşor Dan de o asociere cu AUR şi în ce măsură îşi asumă şeful statului rolul de mediator în această criză politică.
„Se pune problema dacă preşedintele şi-a luat în serios rolul de mediator, să fie mediator între puterile statului. Au existat numeroase atacuri dinspre AUR înspre preşedinte, pe de altă parte avem această coaliţie pro-europeană care a funcţionat până acum şi ar fi funcţionat în continuare dacă nu ar fi apărut acest personaj extrem de toxic pe care încercăm să îl înlăturăm. Acesta este motivul pentru care preşedintele nu ia în calcul şi încearcă să evite subiectul AUR. Atât liderul AUR, cât şi liderul PSD au făcut declaraţii în sensul acestei colaborări”, a spus Bodog, într-o intervenţie în emisiunea de la Prima News.






