VIDEO. FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori

VIDEO. FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori

Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori.

Ceremonia a avut loc la finalul meciului de pe teren propriu cu CFR Cluj, pierdut cu scorul de 0-1. La partidă a fost prezent şi Gigi Becali, care a declarat că singurul lucru pe care îl regresă este că echipa nu a câştigat. “Dar nu asta e problema. Problema este ce facem mai departe. Doi-trei atacanţi sigur iau. Coman o să fie în preliminarii”, a afirmat el la Digi Sport.

Mihai Stoica s-a adresat spectatorilor în startul festivităţii: “Titlul este al vostru”. Oficialul a fost cel care i-a chemat la scenă pe toţi campionii pentru a-şi primi medaliile din partea reprezentanţilor LPF.

Toţi au purtat tricouri cu mesajul “Campion Naţional” şi cu numărul 27. Tehnicianul Elias Charalambous a fost primul ovaţionat de fani, iar apoi jucătorii, după ce în prealabil au ajuns pe gazon toţi membrii stafului şi angajaţi care au contribuit la echipă.

Înainte de intrarea lui Vlad Chiricheş, microfonul pe care îl folosea s-a defectat. Atunci, întregul stadion a scandat: Chiricheş! Stoica a primit o portavoce de la suporteri, însă înainte să o folosească şi-a primit înapoi microfonul în stare de funcţionare şi şi-a continuat prezentarea cu Florinel Coman.

Pe podium a fost invitat şi marele campion Ilie Năstase, care a primit şi el o medalie.

Darius Olaru a fost cel care a ridicat primul trofeul deasupra capului, în ovaţiile publicului.

FCSB şi-a asigurat titlul încă de luna trecută. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015.

Afla mai multe desprefcsbcampioanasarbatoare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt