VIDEO. Europa, lovită de vreme extremă. Cele mai populare destinaţii de vacanţă au fost măturate de vijelii

VIDEO. Europa, lovită de vreme extremă. Cele mai populare destinaţii de vacanţă au fost măturate de vijelii

Europa se confruntă din nou cu o vreme dusă la extreme. Cele mai populare destinaţii de vacanţă au fost măturate de vijelii şi ploi torenţiale. În Turcia şi Italia mai multe cartiere au fost complet înghiţite de ape. În acelaşi timp, în plin sezon turistic, insulele greceşti se confruntă cu o criză a apei. 

Ploile torenţiale au provocat inundaţii de proporţii în Turcia. În oraşul Ordu, de la Marea Neagră, a plouat două zile fără oprire. Un pârâu ce traversează localitatea a crescut şi a inundat şapte cartiere. Situaţia este la fel de critică şi în Italia. În oraşul Como maşinile abia se vedeau de sub ape.
 
 
 
Tot în Italia, dar în regiunea Piemont, a căzut atât de multă grindină încât autorităţile au scos pe străzi utilajele de deszăpezire. 
 
În acelaşi timp, Grecia se confruntă cu o criză a apei după ce cel mai mare rezervor de apă dulce din insula grecească Naxos s-a evaporat. În regiune, ajung în fiecare vară zeci de mii de turişti. 
 
VANGELIS KATSARAS, proprietar hotel:  „În ultimii ani a existat o problemă cu lipsa de apă, însă anul acesta, în special, o simţim mai intens.”
 
Autorităţile elene spun că presiunile pentru aprovizionarea cu apă nu au fost niciodată atât de mari. Principalul motiv este că nu a plouat suficient, iar temperaturile sunt mult prea ridicate. În acest an, valul de căldură a început devreme cu temperaturi ce au atins 44°C în prima jumătate a lunii iunie.
 
DIMITRIS LIANOS, primarul din Naxos: A existat o lipsă intensă de precipitaţii, în Marea Mediterană şi, în special în Naxos, rezervoarele noastre de suprafaţă sunt goale. Am constatat că a existat un deficit de 650.000 de metri cubi pentru 2024.
 
Grecia se confruntă şi cu incendiile de vegetaţie. În oraşul Patra a luat foc pădurea de lângă un spital pentru copii, care a fost imediat evacuat. Vremea extremă a adus necazuri şi peste Ocean. Uraganul Beryl a ajuns în SUA şi a făcut prăpăd în Texas. Vântul a bătut cu peste 130 km/h şi cel puţin un om a murit după ce a fost prins sub dărâmături.
 
În Texas, peste două milioane de locuinţe au rămas fără curent electric din cauza furtunii puternice. 
 
Încă mai avem texani care sunt în pericol chiar acum. Şi astfel, în partea de nord-est a Texasului, avem încă o mulţime de avertismente active de tornadă. Vă rugăm să ne ajutaţi să transmitem acel mesaj pentru ca oamenii să acorde atenţie prognozatorilor meteo locali.
 
Cu o săptămâna în urmă alţi 11 oameni au murit când uraganul a trecut peste mai multe insule din America Centrală. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt