De foarte multe ori părinţii îndeplinesc dorinţele copiilor, chiar dacă ele sunt costisitoare din punct de vedere financiar. Specialiştii vorbesc despre o aşa-zisă educaţie financiară a copiilor, în care cei mici trebuie să înţeleagă importanţa banilor, a economisirii lor şi a evitării cheltuielilor nejustificate şi neimportante.
„Educaţia începe acasă, mai ales cea financiară. Cu cât suntem conştienţi că este important să ne expunem copiii la o învăţare despre bani, este important să facem asta de timpuriu. Generaţiile actuale sunt intuitive şi ancorate în realitate, iar copiii care fac parte din ele înţeleg valoarea banilor de la 3, 4 ani, tocmai pentru că sunt şi implicaţi în deciziile familiei” susţine Silvia Bogdan, preşedinta Asociaţiei „Şcoala de Valori”, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari” de la Medika TV.
Dorinţe îndeplinite prin cheltuieli responsabile
Specialiştii susţin că părinţii nu trebuie să facă eforturi financiare pentru a îndeplini dorinţele copiilor. Cei mici trebuie educaţi astfel încât să înţeleagă importanţa economisirii banilor şi a evitării cheltuielilor care nu sunt importante.
„Sunt mulţi părinţi care-şi expun copiii la bani, prin faptul că le îndeplinesc toate dorinţele ca pocnind din degete, iar atitudinea aceasta este discutabilă pentru că educaţia financiară nu este doar despre nevoi, categoric este şi despre dorinţe. Cred că e important să provocăm copiii ce este esenţial şi ce ar putea fi amânat. Cred că ar trebui învăţaţi şi să economisească, pentru a-şi forma un comportament care să-i ajute să nu cumpere impulsiv şi să se gândească de două ori înainte” mai spune Silvia Bogdan, preşedinta Asociaţiei „Şcoala de Valori”.