Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat la emisiunea România Politică de la Prima News că decizia CCR privind pensiile magistraţilor „face dreptate” şi reprezintă un pas aşteptat de mult timp. El a anunţat că a notificat deja Comisia Europeană, atât informal, cât şi printr-un e-mail tehnic, şi că Guvernul va transmite documentele necesare pentru a demonstra îndeplinirea jalonului din PNRR, încercând totodată să justifice întârzierile procedurale pentru a evita pierderea fondurilor europene.






