VIDEO. Donald Trump revine la Butler, locul tentativei de asasinat. Fostul preşedinte american a vorbit din spatele unui geam antiglonţ

VIDEO. Donald Trump revine la Butler, locul tentativei de asasinat. Fostul preşedinte american a vorbit din spatele unui geam antiglonţ

Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA, s-a întors în locul unde era să fie asasinat în iulie. Însă, de această dată, fostul preşedinte american a luat măsuri de precauţie. Trump a vorbit din spatele unui geam antiglonţ. Acesta a urcat pe scenă cu doar 30 de zile până la cursa prezidenţială. Cel mai recent sondaj realizat de YouGov, arată că vicepreşedinta democrată Kamala Harris are un avans de 3% în faţa lui Donald Trump.

Cu speranţa că va câştiga cursa pentru Casa Albă, Donald Trump şi-a făcut apariţia la Butler unde a scăpat de o tentativă de asasinat. Pe un ton apăsat, fostul preşedinte american a spus că nu va renunţa niciodată chiar dacă unii vor să-l reducă la tăcere.

DONALD TRUMP, fostul preşedinte al SUA: Vom face America mare din nou. Şi vom câştiga alegerile, le vom câştiga!

Cum era de aşteptat, evenimentul a fost marcat de măsuri stricte de securitate. Lunetiştii camuflaţi au fost prezenţi pe toate acoperişurile clădirilor. Mai mult, pentru a se sigura că Trump nu va fi nimerit şi de această dată de un glonţ, serviciile de securitate i-au pus pe scenă un geam antiglonţ.

DONALD TRUMP, fostul preşedinte al SUA: În urmă cu exact 12 săptămâni, în această seară, chiar pe acest teren, un asasin cu sânge rece şi-a propus să mă reducă la tăcere şi să reducă la tăcere cea mai mare mişcare, MAGA (n.r. Faceţi America mare din nou), din istoria ţării noastre.

La mitingul electoral a venit şi miliardarul Elon Musk, care a susţinut un discurs în favoarea fostului preşedinte american. Donald Trump l-a introdus cu un dans, iar CEO-ul SpaceX şi Tesla şi-a făcut apariţia ţopăind pe scenă.

Cu o lună înainte de alegeri, cel mai recent sondaj de opinie realizat de YouGov arată că vicepreşedinta Kamala Harris îl devansează pe Donald Trump cu 48% din intenţiile de vot faţă de 45%. Între cei doi candidaţi e diferenţă de doar trei puncte.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt