Pe piaţă există numeroase tipuri de medicamente. Însă, între produsele farmaceutice există anumite diferenţe legate de felul în care au fost fabricate. În timp ce unele sunt nou apărute pe piaţă, numite inovative, altele folosesc aceeaşi reţetă de producţie, dar apar la un anumit interval de timp, şi poartă numele de generice. În ceea ce priveşte însă eficienţa ambelor tratamente, specialiştii din domeniu susţin că nu există nicio diferenţă. Inovative sau generice, medicamentele ne ajută să scăpăm de boli în acelaşi fel.
„Medicamentul inovativ este acea substanţă chimică inventată de un producător. Este un proces lung care durează mulţi ani. Pot fi 5, 10 ani până se inventează o substanţă activă nouă, iar investiţiile sunt pe măsură. După expirarea patentului, care este firesc, medicamentul trebuie să aibă o perioadă în care îşi recuperează investiţia, producătorii de medicamente generice, având acces la date, cu investiţii mai mici, pot să abiă acele studii care arată că medicamentele sunt la fel de eficiente ca varianta inovativă” a explica, la „Sistemul Medikal”, Daniel Bran, preşedinte APMGR.
Eficienţă similară
Deşi diferite din punct de vedere al momentului în care au fost dezvoltate, modalitatea de producţie şi eficienţa medicamentelor inovative şi generice este aceeaşi. De asemenea, ambele tipuri de produse farmaceutice au nevoie de aceleaşi avize speciale pentru a fi puse pe piaţă.
„Modalitatea sau criteriile de producţie sunt la fel. Aceste medicamente, inovative sau generice, sunt autorizate de Agenţia Naţională a Medicamentului sau de Agenţia Europeană a Medicamentului şi sunt produse în aceleaşi condiţii stricte” explică Daniel Bran, preşedinte APMGR.
Ce sunt medicamentele biologice şi biosimilare?
Datorită progresului tehnologic, industria farmaceutică a dezvoltat şi ceea ce poartă numele de medicamente biologice. De asemenea, acestea au un fel de medicamente generice, numite biosimilare. Aceste medicamente sunt denumite biologice pentru că sunt produse pe celule vii, explică specialiştii în domeniul farmaceutic.
„Când vorbim despre medicamentele biologice şi similare vorbim despre structuri medicale complexe, deoarece aceste medicamente sunt produse pe celule vii. Atunci produsul biologic necesită o perioadă lungă de cercetare, după care, la sfârşitul perioadei de protecţie a patentului, el poate fi produs de către cei care au capacitatea de a investi în cercetare pentru a avea produsul biosimilar. Investiţiile sunt majore. Pentru un astfel de produs trebuie investiţi peste 100 de milioane de euro” a m ai spus Daniel Bran, preşedinte APMGR.
>