VIDEO. Debutanţi excentrici în Parlamentul European. Un youtuber de 24 de ani din Cipru ajunge eurodeputat

VIDEO. Debutanţi excentrici în Parlamentul European. Un youtuber de 24 de ani din Cipru ajunge eurodeputat

Parlamentul European s-a ales în acest an cu câţiva eurodeputaţi excentrici. În urma alegerilor de duminică unii au câştigat şi şi-au asigurat un loc printre ceilalţi membri. Un youtuber din Cipru şi un fost pilot de curse îşi vor prelua curând noile mandate. 

 

El este Fidias, un youtuber şi tiktoker popular din Cipru. Are doar 24 ani şi a câştigat un loc în Parlamentul European, chiar dacă nu are nici o experienţă politică. Acesta a obţinut aproape 20% din voturi la alegerile europarlamentare. Astfel, a depăşit pragul şi s-a calificat ca eurodeputat. Fidias a devenit viral pe reţelele sociale şi printre adolescenţi cu un proiect în care îmbrăţişa sute de vedete, ultima dintre ele fiind miliardarul Elon Musk.


O altă figură interesantă din Parlamentul European este Roberto Vannacci, un fost general al armatei italiene. Acesta a publicat o carte în care denigra persoanele LGBTQ+, migranţii, minorităţile şi feministele.

ROBERTO VANNACCI, europarlamentar Italia: Făcând referire la datele statistice, cred că şi în Forţele Armate există trei, patru sau cinci la sută dintre homosexualii care îşi trăiesc viaţa liniştiţi. Dar frumuseţea Forţelor Armate este că toţi suntem soldaţi.

 

Următorul pe listă este Filip Turek, un colecţionar de maşini şi fost pilot de curse auto din Cehia.

Turek a format o coaliţie cu partidul anti-sistem şi a ajuns pe locul al treilea în alegerile europene, cu 10,3% din voturi. În trecut, acesta a fost investigat de poliţie, după ce a folosit salutul nazist la un eveniment politic. El a respins acuzaţiile susţinând că a fost o glumă de prost gust.

 

 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt