Întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan şi preşedinta Curţii Constituţionale a României, desfăşurată la Senat şi devenită publică ulterior, continuă să provoace reacţii. Jurnalistul Cornel Nistorescu a criticat explicaţiile oferite de premier şi de reprezentanţii CCR şi a susţinut că nu a fost prezentat un context oficial care să justifice discuţia dintre cei doi.
Cornel Nistorescu a comentat, în cadrul emisiunii „Proiect de ţară: România”, reacţia lui Ilie Bolojan la controversele apărute în urma întâlnirii. Jurnalistul a ironizat şi deplasările premierului la inaugurări, susţinând că acestea au loc într-un moment în care există probleme importante la nivel instituţional.
„Ilie Bolojan, eu credeam că este puţin mai... demn, ştie să piardă. Nu încearcă să ne păcălească cu inaugurări şi cu lansări”, a afirmat Cornel Nistorescu.
Jurnalistul a criticat explicaţia potrivit căreia întâlnirea ar fi avut loc pentru discutarea unor chestiuni de serviciu şi a pus sub semnul întrebării caracterul oficial al discuţiei.
„Dom'le, s-a întâlnit, zice, ca să discute chestiuni de serviciu. Serios, domnule Bolojan? Păi, apare aşa peste noapte, strigă cineva, dă un telefon, dă un SMS, şi parcă ştim de serviciu şi primul ministru se duce într-un birou undeva la Parlament să discute chestiuni de serviciu”, a spus Nistorescu.
În opinia jurnalistului, dacă întâlnirea ar fi avut un caracter administrativ, ar fi trebuit să existe documente oficiale care să explice motivul discuţiei dintre premier şi conducerea Curţii Constituţionale.
„Dacă era o problemă serioasă, ar fi trebuit chiar să fie în evidenţa Guvernului, să aibă în spate o adresă din partea CCR pe un subiect administrativ”, a susţinut Cornel Nistorescu.
Acesta consideră că explicaţiile oferite până acum nu clarifică suficient motivul pentru care întâlnirea a avut loc în acel cadru şi în acele condiţii.
„Ar fi trebuit să spună, oameni buni, iată aici adresa CCR care îmi cere asta, pentru asta ne-am întâlnit, asta am discutat”, a declarat jurnalistul.
Cornel Nistorescu a concluzionat că, în lipsa unor documente sau a unor explicaţii concrete privind motivul întâlnirii, rămân semne de întrebare asupra caracterului acesteia.
„Contextul acoperitor, contextul legal, contextul onorabil nu pare a exista”, a afirmat jurnalistul.







