VIDEO. Conferinţa News.ro. Dragoş Pîslaru: În primăvară începem discuţia cu privire la fondurile europene 2028-2035. Lucrurile pot fi spectaculos de proaste sau spectaculos de bune

VIDEO. Conferinţa News.ro. Dragoş Pîslaru: În primăvară începem discuţia cu privire la fondurile europene 2028-2035. Lucrurile pot fi spectaculos de proaste sau spectaculos de bune

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, afirmă că România va avea şansa, începând din anul 2028, ca în următorul exerciţiu financiar european să acceseze zeci de miliarde de euro, pe care să îi aloce aşa cum consideră de cuviinţă. „Dacă accesăm 70 de miliarde de euro bani europeni şi din bugetul naţional mai punem 70 de miliarde pe şapte ani de zile, ceea ce este fezabil pentru că o să-ţi revină spaţiu fiscal, sunt 140 de miliarde de euro între 2028 şi 2035 cu care chiar poţi să reaşezi România pe un făgaş bun”, consideră ministrul.

„Acum suntem într-o situaţie grea, strângem cureaua, avem nişte măsuri care ne gâtuie, avem fondurile europene care se ne scoată din asta, matematic şi apoi începem în primăvara anului viitor, asta am discutat cu primul ministru, să nu aşteptăm finalizarea negocierilor de la Bruxelles, începem discuţia cu privire la programarea viitoare, 2028-2035. Şi aici lucrurile sunt spectaculoase. Adică pot fi spectaculos de proaste, sau sunt spectaculos de bune. Şi depinde de noi lucrul ăsta. Vom avea o alocare de circa 60 de miliarde, unde Comisia Europeană spune ”Faceţi ce vreţi voi cu el! Vreţi să-i alocaţi pe investiţii şi reforme bazate pe performanţă gen PNRR? Îi daţi pe chestia asta. Vreţi să-i alocaţi pe principiile clasice de coeziune regională? Îi daţi pe chestia asta. Vreţi să alocaţi mai mulţi bani în rural? Faceţi ce vreţi!”. Îţi dă libertatea ţie ca ţară să-i aloci cum vrei tu. Lucrul acesta istoric pentru România a fost mai degrabă un dezastru până acum, când a fost vorba să aloci nişte bani fără nişte condiţii şi restricţii mari”, a declarat Dragoş Pâslaru joi, în cadrul conferinţei News.ro ”IMM-urile, oxigen pentru România”.
 
Dragoş Pîslaru consideră că „până acum România a fost ţinută într-un babysitting de Comisia Europeană” care ghida ţara în accesarea de fonduri europene.
 
„De data aceasta, România ar avea şansa, la 20 de ani după aderare, să-şi facă planul acela de ţară”, explică ministrul, arătând că modul în care a fost accesat PNRR poate reprezenta o lecţie foarte importantă pentru accesarea pe viitor a banilor europeni. „Şi dacă cumva prindem puţin gustul cu implementarea asta de 15, 16, 17 miliarde de euro în perioada următoare şi înţelegem că putem avea chiar un exerciţiu societal concentrat în modul în care ne unim în jurul unui proiect care are 60 de miliarde în primul compartiment, după care din al doilea compartiment oferit la nivel european unde sunt 400 de miliarde pe instrumente financiare şi printr-o negociere bună mai putem lua şi de acolo 10. Şi dacă avem acolo 60 plus 10, 70 de miliarde şi facem pentru prima oară, pentru numele Lui Dumnezeu, evităm distincţia între banii europeni îi tratăm într-un fel şi banii naţionali în alt fel şi punem one to one, matching funds, deci ne gândim că din bugetul naţional mai punem 70 de miliarde pe şapte ani de zile, ceea ce este fezabil pentru că o să-ţi revină spaţiu fiscal, sunt 140 de miliarde de euro între 2028 şi 2035 cu care chiar poţi să reaşezi România pe un făgaş bun”, concluzionează ministrul.

Evenimentul este organizat de Agenţia de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media şi Agenţiei de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri Asociaţia Română a BăncilorBCRCEC BankSalt BankUniCredit BankBRDVisa şi Auchan.

Afla mai multe desprepnrrdragoş pîslaru
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt