Primarul general al Capitalei şi prim-vicepreşedinte al PNL, Ciprian Ciucu, a vorbit la Podcasturile Cotidianul despre aspectele sensibile din viaţa sa şi din politică în general. El a definit clar cum vede ceea ce mulţi numesc „sistemul”. A discutat, pe scurt şi la modul general, e adevărat, şi despre dosarul de corupţie de la DNA care îl vizează. Şi a făcut o declaraţie enigmatică.
Declaraţie misterioasă: „Nu voi face comentarii în privinţa preşedintelui”
Ciprian Ciucu a fost invitat să se pronunţe asupra prestaţiei preşedintelui Nicuşor Dan, în contextul crizei politice care capătă proporţii. Ciprian Ciucu a rostit o frază enigmatică.
„Nu voi face comentarii în privinţa preşedintelui, mă abţin în situaţia mea să fac comentarii la adresa dlui preşedinte.”
În substrat, s-a înţeles că, în situaţia sa legată de dosarul de la DNA, Ciprian Ciucu nu vrea să facă niciun fel de comentarii la adresa lui Nicuşor Dan. El s-a limitat la a comenta discuţiile cu preşedintele ce vizează treburile administrative ale Bucureştiului.
„M-am întâlnit cu domnul preşedinte acum două săptămâni, când am discutat pe Codul Urbanismului. Ce să vezi, avem aceeaşi viziune!
I-am cerut să nu se întâmple chiar acum implementarea referendumului, pentru că sunt foarte multe documente de semnat pe urbanism. Am nevoie de cel puţin doi ani şi de nişte fonduri guvernamentale. E o situaţie dezastruoasă, precară e puţin spus, la nivelul Primăriei Capitalei legat de finanţe. Acum îl înţeleg mai bine pe preşedinte.”
Ciprian Ciucu, despre dosar: Au scos „într-un anumit moment” acea informaţie
Legat de dosar, Ciprian Ciucu a spus că au „într-un anumit moment” acea informaţie, fără să detalieze.
„Au scos într-un moment, ştiu eu momentul, acea informaţie. Dar era dosarul în care se judeca acel control judiciar, adică acum o lună. Deci nu e niciun element nou.
Va fi folosită această tinichea până voi fi declarat nevinovat. Adversarii se vor folosi, e asumată, aşteptată de fapt. E politică, într-o societate extrem de polarizată. Sunt conştient de această tinichea, dar în acest timp încerc să salvez acest oraş.
De aceea am făcut mai puţină politică şi nu am vrut să mai candidez în PNL, pentru a mă ocupa de oraş şi de acest dosar. Îţi macină nervii, e nasol. Stilul meu de viaţă nu s-a schimbat, stau într-un apartament cu 3 camere şi mă doare sufletul când îmi spune copilul că vrea o cameră mai mare. Îmi pică prost când îmi scriu oamenii.”
Cine face parte din „sistem”
Primarul Ciprian Ciucu a vorbit şi despre aluziile din spaţiul public la faptul că serviciile secrete s-ar implica în jocul politic. El însuşi a mai vorbit în spaţiul public despre acest subiect.
„Nu mă refer la servicii secrete otova. Am definit diferiţi oameni infiltraţi puşi în funcţii şi care îi protejează pe politicieni. Sunt oameni în instituţiile de forţă puşi şi menţinuţi pentru a răspunde unor politicieni.
Nu SRI, STS, SPP, SIE sau Justiţia ca atare sunt sisteme, ci diferite grupuri care sunt şi în competiţie unele cu altele.”
Ciprian Ciucu a precizat că politica îl consumă mult.
„Nu vreau să ies la pensie din politică.”







