Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că Guvernul va aproba lista celor peste 1.200 de unităţi şcolare din toată ţara unde se asigură Programul Naţional „Masă sănătoasă”, astfel că peste 450.000 de copii vor primi masă caldă sau un pachet alimentar în fiecare zi de curs.
”Avem o decizie importantă şi în Educaţie. Aprobăm lista celor peste 1.200 de unităţi şcolare din toată ţara unde asigurăm Programul Naţional „Masă sănătoasă”, a spus premierul în şedinţă. El a arătat că peste 450.000 de copii vor primi masă caldă sau un pachet alimentar în fiecare zi de curs. ”Suma totală alocată în 2024 este de peste 1 miliard de lei. Această măsură nu doar că ajută copii din sute de mii de familii, dar are ca efect şi reducerea abandonului şcolar”, a ţinut să precizeze Ciolacu.
De asemenea, premierul a anunţat că va veni cu o nouă structură şi un mod de operare mai eficient al agenţiilor teritoriale pentru IMM-uri şi turism, scopul fiind de a susţine cât mai multe companii locale, rapid şi eficient.
Şeful Executivului a menţionat că, conform datelor Consiliului Concurenţei, companiile româneşti au beneficiat în 2023 de ajutoare de stat de circa 30 de miliarde de lei, aproape 2% din Produsul Intern Brut, iar peste 90% din firmele beneficiare sunt IMM-uri, ceea ce înseamnă capital românesc,
Totodată, în şedinţa de Guvern de astăzi se vor discuta, în primă lectură, grilele de salarizare din sistemul medical construite împreună cu sindicatele. ”Plecăm de la un principiu clar, acela de a-i plăti corect pe cei care muncesc aproape non-stop în marile spitale ale ţării şi ţin, practic, în spate întreg sistemul sanitar al României”, a spus premierul.
”Discutăm astăzi, în primă lectură, grilele de salarizare construite împreună cu sindicatele din domeniul sanitar. Vorbim despre salariile personalului medical, medico-sanitar de specialitate şi auxiliar”, a precizat şeful Executivului în şedinţă.
Ciolacu a precizat că dimineaţă, la Guvern, au fost semnate contractele pentru construirea Spitalelor Regionale de Urgenţă din Cluj şi Iaşi, urmând ca în scurt timp să se semneze şi pentru cel de la Craiova.
”Dezbatem acum, în primă lectură, Programul naţional de investiţii în infrastructura spitalelor. Avem alocate peste 13 miliarde de lei, de la buget şi din fonduri europene, sumă fără precedent! Cu aceşti bani ridicăm noi spitale! România a trecut de la proiecte pe hârtie la şantiere pe care deja se lucrează! Vrem să le asigurăm românilor condiţii şi servicii de nivel european în sănătate, educaţie şi transporturi. Doar aşa îi putem aduce acasă şi pe românii plecaţi la muncă în Europa”, a spus premierul.
Tot în şedinţa de Guvern de miercuri, vor fi aprobate normele de aplicare ale Legii pensiilor, pe baza cărora se recalculează pensiile din sistemul public, el arătând că un element fundamental este că nicio pensie nu scade.
”Aprobăm normele de aplicare ale Legii pensiilor, pe baza cărora recalculăm pensiile din sistemul public”, a anunţat premierul.
El a arătat că ”un element fundamental al acestor norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi”.
Dimpotrivă, creştem pensiile românilor în mod echitabil, pe merit. Am majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie 2024, iar începând cu septembrie 2024 plătim pensiile recalculate”, a mai spus premierul Ciolacu.