VIDEO. Avertisment dur de la Maia Sandu: „Rusia vrea să cumpere alegerile din Moldova. Viitorul european este în pericol”

VIDEO. Avertisment dur de la Maia Sandu: „Rusia vrea să cumpere alegerile din Moldova. Viitorul european este în pericol”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, lansează un avertisment dur înaintea alegerilor parlamentare de duminică: Rusia ar încerca să intervină în procesul electoral prin cumpărarea voturilor, campanii masive de dezinformare şi provocări menite să genereze violenţe.

„Suveranitatea, independenţa, integritatea şi viitorul nostru european sunt în pericol. Kremlinul cheltuieşte sute de milioane de euro pentru a cumpăra voturi pe ambele maluri ale Nistrului şi în diaspora. Zilnic, oamenii sunt intoxicaţi cu minciuni, iar sute de persoane sunt plătite să provoace haos şi teamă”, a declarat Sandu într-un discurs susţinut luni.

Şefa statului susţine că, în cazul în care Rusia va reuşi să influenţeze cursul politic al ţării, consecinţele vor fi grave: oprirea fondurilor europene, pierderea libertăţii de circulaţie, transformarea Moldovei într-o rampă de infiltrare spre Ucraina şi destabilizarea regiunii transnistrene.

„Dacă Moldova cade în mâinile Moscovei, Europa se termină la Prut. Ei vor o Moldovă slabă, cu o justiţie coruptă, în care trădarea de ţară să nu fie pedepsită”, a spus Maia Sandu, acuzând Rusia că acţionează prin intermediul unor „complici din interior” - persoane care „îşi vând ţara pentru bani”.

Într-un apel direct către cetăţeni, preşedinta a îndemnat la rezistenţă prin vot: „Moldova nu e de vânzare. Pericolul e mare, dar puterea noastră trebuie să fie şi mai mare. Duminică, să arătăm că Moldova e casa noastră - sfântă, liberă şi demnă.”

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt