Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, anunţă că au început lucrările de refacere a Planşeului Unirii, o placă de beton care susţine practic interesecţia de la Piaţa Unirii din Bucureşti, scrie Profit.ro.
Planşeul a fost declarat de exeperţi ca fiind vechi de aproape 100 de ani şi un pericol public.
Băluţă transmite că lucrările nu vor afecta circulaţia rutieră sau pietonală.
Recent, primarul anunţase că a iniţiat procedura prin care Planşeul Unirii se întoarce în administrarea primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, având în vedere că edilul Bucureştiului "a blocat" lucrările necesare la acest obiectiv, declarat de experţi "pericol public".