1 decembrie 2025 ca dată pentru eliminarea vizelor de călătorie în SUA pentru români este o dată de un optimism nefondat, spune consulul general al Ambasadei SUA la Bucureşti pentru Europa Liberă. România trebuie să ajungă la un procent de refuz sub 3% pentru a intra în Visa Waiver, iar decizia de acceptare în program nu este una politică.
România a avut o rată de respingere a celor care aplică pentru vize în SUA de sub 10% în anul fiscal american 2023, lucru care este îmbucurător, dar mai sunt multe de făcut pentru un succes într-un termen relativ scurt, spune consulul general al Ambasadei SUA la Bucureşti, John Gimbel, citat de Europa Liberă.
Consulul general american spune că, atunci când românii merg să ceară viză pentru SUA, trebuie să fie sinceri şi calmi, să nu dea dovadă de nervozitate pentru că ofiţerii de la vize intră la bănuieli.
„Nu este un interviu doar de formă, este un interviu adevărat. Să fie pregătit să răspundă la întrebări despre ceea ce intenţionează să facă în Statele Unite, cu cine plănuieşte să se întâlnească”, exemplifică John Gimbel.
Diplomatul spune că „a fost un optimism nefondat” cu privire la decembrie 2025 ca dată de intrare în programul Visa Waiver. „Speranţa nu este un plan bun. Acţiunea este un plan foarte bun”, adaugă el.
„Dacă românii vor să se alăture Visa Waiver în 2025, acţiunea pe care o pot întreprinde este să-şi reînnoiască viza, pentru că fiecare dintre aceştia va ajuta să se apropie cu un pas”, fac apel John Gimbel.
Cu toate că România are un parteneriat strategic cu SUA, eliminarea vizelor nu va fi o decizie politică, ci trebuie să ţină cont de toate procedurile tehnice: cea mai importantă este de scădere a refuzului sub 3%.
Premierul Ciolacu s-a întâlnit recent cu reprezentantul special pentru climă al preşedintelui SUA, John Kerry, şi şi-a exprimat speranţa că anul viitor românii vor putea fi incluşi în programul Visa Waiver, fiind astfel scutiţi de obligativitatea vizelor de călătorie în SUA, scrie Profit.ro.
John Kerry se află în România pentru a participa la Summit-ul şi Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, care se desfăşoară la Bucureşti, şi s-a întâlnit cu premierul Ciolacu pentru a discuta o serie de subiecte de interes bilateral şi regional.
”Totodată, prim-ministrul Marcel Ciolacu a reafirmat dorinţa României de a înregistra progrese în privinţa includerii cetăţenilor români în programul Visa Waiver al SUA, astfel încât anul viitor să fie îndeplinite condiţiile necesare pentru atingerea acestui obiectiv”, a transmis Guvernul.
La scurt timp de la instalarea la Palatul Victoria, premierul Ciolacu a decis înfiinţarea unui Comitet pentru aderarea României la Programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii, Visa Waiver Program (VWP), din care vor face parte reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei şi Serviciului Român de Informaţii.
Printre atribuţiile Comitetului proaspăt înfiinţat se numără stabilirea unui calendar de activitate pentru îndeplinirea acţiunilor din Planul de lucru (Work Plan) stabilit de partea americană pentru România din perspectiva includerii în Programul Visa Waiver, monitorizarea şi evaluarea progresului realizat în îndeplinirea cerinţelor Programului, inclusiv monitorizarea implementării măsurilor şi politicilor necesare, identificarea eventualelor deficienţe şi elaborarea unor soluţii corespunzătoare, precum şi efectuarea de demersuri specifice în vederea alinierii legislaţiei şi politicii interne la standardele şi cerinţele Programului Visa Waiver, inclusiv revizuirea şi formularea de propuneri privind îmbunătăţirea legislaţiei relevante în vederea asigurării respectării drepturilor individuale şi protecţiei datelor personale.
De asemenea, Comitetul va iniţia şi coordona ″campanii de informare şi conştientizare publică pentru a sensibiliza cetăţenii cu privire la Programul Visa Waiver şi procesul de aderare la acest program, inclusiv prin furnizarea de informaţii clare şi accesibile despre cerinţe, proceduri şi beneficii, precum şi răspunsuri la întrebările şi preocupările cetăţenilor, alături de instituţiile competente″.
Un proiect de lege de susţinere a admiterii României în Program a fost iniţiat în martie de doi senatori americani, însă nu a avansat câtuşi de puţin pe traseul procedural în cele 4 luni scurse de atunci. Dacă ar fi fi adoptat de Congres şi promulgat de preşedintele Joe Biden, acesta ar permite şefului Homeland Security, echivalentul SUA al Ministerului de Interne, să includă România în program şi fără respectarea criteriilor de admitere stipulate de Legea Imigraţiei şi Naţionalităţii, dintre care cel mai important şi mai dificil de îndeplinit este cel al scăderii ratei de refuz al vizelor de călătorie solicitate de români la sub 3%.
Pe de altă parte, ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat în mai multe interviuri recente (de exemplu aici şi aici) că speră ca în mandatul său să fie eliminate vizele pentru români.