Fostul Ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că România ar fi putut evita costuri uriaşe dacă deciziile privind achiziţia vaccinurilor anti-COVID ar fi fost diferite încă din 2021. El afirmă la Prima News că nu ar fi semnat contractele cu Pfizer dacă ar fi fost ministru atunci şi pune sub semnul întrebării modul în care au fost negociate la nivel european.
Rafila a explicat că obligaţiile de plată de sute de milioane de euro provin dintr-un acord încheiat de Ioana Mihăilă, Florin Cîţu şi Dan Barna, care ar fi generat facturi de aproximativ 600 de milioane de euro. Ministrul a subliniat că a refuzat să aprobe o plată de până la 170 de milioane de euro pentru doze neutilizate, invocând lipsa fondurilor şi riscurile unei decizii adoptate prin ordonanţă de urgenţă.






