VIDEO. Alexandru Bodislav îl contrazice pe Ilie Bolojan: „Nu trebuie să aşteptăm 20 de zile pentru scăderea preţurilor la carburanţi”

VIDEO. Alexandru Bodislav îl contrazice pe Ilie Bolojan: „Nu trebuie să aşteptăm 20 de zile pentru scăderea preţurilor la carburanţi”

Profesorul de economie Alexandru Bodislav contestă explicaţiile potrivit cărora preţurile la carburanţi ar urma să revină la nivelurile anterioare în aproximativ două săptămâni, pe măsură ce sunt epuizate stocurile achiziţionate la preţuri mai mari.

În cadrul emisiunii „România politică”, difuzată de Prima News, Alexandru Bodislav a comentat declaraţiile premierului Ilie Bolojan privind evoluţia preţurilor la pompă şi a susţinut că problema nu este legată de perioada necesară consumării stocurilor, ci de lipsa unor instrumente legislative care să prevină specula.

„Este puţin ipocrită exprimarea să spui că «trebuie să aşteptăm 20 de zile». Nu. Tu ai greşit în momentul în care ai văzut că apare această speculă şi nu ai creat un cadru legal”, a afirmat profesorul.

Alexandru Bodislav a mai susţinut că mesajele transmise către companiile din domeniu nu sunt suficiente pentru a determina scăderea preţurilor şi a apreciat că autorităţile ar fi trebuit să instituie mecanisme clare de control al pieţei pentru a limita eventualele comportamente speculative.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI