Cei doi pacienţi care au fost victime ale incendiului de la Petromidia vor fi transferaţi în străinătate, cel mai probabil luni, anunţă premierul Florin Cîţu pe Facebook.
"Mă bucur că în urma intervenţiei mele, cele două persoane, care în prezent sunt internate la Spitalul Floreasca, vor fi transferate în străinătate. Cel mai probabil, transferul ar urma să fie făcut mâine. De fiecare dată trebuie să ne intereseze un singur lucru: pacientul să aibă parte de cel mai bun tratament", a scris şeful Guvernului pe platforma de socializare.
El adaugă că sâmbătă s-a interesat de starea celor două persoane care au arsuri grave, în urma exploziei de la Petromidia.
"Am discutat atât cu ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, cât şi cu secretarul de stat, Raed Arafat. Am solicitat să beneficieze de cea mai bună îngrijire în ţară, iar dacă transferul lor în străinătate este o soluţie mai bună, trebuie demarată procedura", adaugă Florin Cîţu.
"Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialişti din Spitalul Clinic de Urgenţă 'Floreasca', starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului. În această dimineaţă, s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer. Colegul de 27 de ani internat în Constanţa a început să meargă şi se recuperează rapid după intervenţia chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa estimează că acesta va fi externat în perioada următoare", precizează comunicatul companiei.
Sursa: Agerpres