Victima exploziei, transferată către spitalul de mari arşi

Victima exploziei, transferată către spitalul de mari arşi

Una dintre victimele exploziei de ieri din localitatea Potoceni, Buzau, a fost transferată la Clinica de Mari Arşi din
Timişoara. Asistentul medical în vârstă de 26 de ani este într-o stare gravă având arsuri pe aproape 65 la sută
din suprafaţa corpului. Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele acestuia, iar următoarele ore sunt critice.
Soţia lui ar putea fi transferată şi ea în cursul acestei seri la Timişoara.

Tânărul, care este asistent medical la Unitatea de Primiri Urgenţe a fost dus, de echipajele de ambulanţă la spitalul din Buzau, imediat dupa producerea exploziei. Acolo a avut loc o primă evaluare. Medicii au stabilit că arsurile pe care le are sunt de gradul 2 spre 3, arsuri profunde, pe o suprafaţă mare a corpului. Pentru că spitalul buzoian nu are dotările necesare tratării marilor arşi, s-a decis transferul pacientului la Casa Austria, clinica de mari arşi din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara. Tânărul a fost adus cu un elicopter SMURD. A fost preluat de medicii timişoreni care l-au internat în terapia intensivă a clinicii, în boxele special destinate tratării persoanelor cu arsuri pe o suprafaţă mare a corpului.

Medicii timişoreni spun că leziunile sunt profunde, iar următoarele ore ar putea fi critice. Şocul septic este cel mai
periculos. Cu toate acestea, ei spun că vârsta tânărului reprezinta un avantaj în lupta cu rănile provocate de arsuri. Medicii timişoreni încearcă acum sa realizeze un transfer la un spital de mari arşi din Occident.

Principalul motiv este acela că România nu are o bancă de grefe de piele, ceea ce în majoritatea ţărilor unde marii arşi sunt trataţi cu şanse de reuşită, există.

În ceea ce priveşte celelalte victime ale exploziei, bărbatul în vârstă de 51 de ani este internat în secţia de terapie intensivă a spitalului din Buzău, iar alte două victime, un bărbat de 70 de ani, cu un politraumatism şi arsuri la genunchi este în dar şi o femeie cu numeroase contuzii sunt internaţi în secţia de Chirurgie plastică a Spitalului Judeţean din Buzău.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt