Vicepremierul italian Matteo Salvini a sugerat ca preşedintele Macron să meargă însuşi în Ucraina pentru a lua parte la lupte. “Du-te tu în Ucraina să lupţi, pune-ţi o cască şi nu te încurca cu italienii!”, i-a transmis el.
Salvini a criticat recent liderii ţărilor NATO şi UE pentru intenţia lor de a spori sprijinul militar pentru Kiev şi de a ridica restricţiile asupra atacurilor împotriva Rusiei cu arme occidentale.
Conflicte mai vechi
Vicepremierul Italiei, Matteo Salvini, l-a acuzat pe 23 martie pe preşedintele francez Emmanuel Macron că pune în pericol Europa, refuzând să excludă trimiterea de trupe terestre occidentale în Ucraina.
Comentariile lui Salvini, al cărui partid de extremă-dreapta Lega este membru al guvernului de coaliţie al premierului Giorgia Meloni, au venit în timpul unei reuniuni la Roma a liderilor europeni de dreapta şi naţionalişti pentru a aduna sprijin înaintea alegerilor parlamentare UE din iunie.