Vânt şi ploi în întreaga ţară

 Vânt şi ploi în întreaga ţară

ANM anunţă până marţi dimneaţă intensificări ale vântului în Moldova, Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în vestul şi sud-vestul Olteniei.

Totodată, vor cădea ploi, moderate cantitativ, în majoritatea regiunilor, iar la munte se vor înregistra ninsori, scrie profit.ro

În Bucureşti, va fi înnorat şi va ploua slab, temperatura maximă fiind de 14 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră.

”Temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei şi a Dobrogei, local în jumătatea estică a Munteniei şi în vestul şi sud-vestul Olteniei, cu viteze în general de 40...50 km/h. Va ploua în majoritatea regiunilor şi pe alocuri se vor mai acumula cantităţi de apă de 10...25 l/mp. La munte, la altitudini mai mari de 1.600 m, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare”, au transmis meteorologii.

În zona municipiului Bucureşti, pe parcursul zilei de luni, cerul va avea înnorări şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4...6 grade.

 




 

Afla mai multe despreanmploimeteo
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt