Un val de plângeri care vizează vedete se înregistrează la New York, cu câteva zile înainte de expirarea unei legi speciale date în acest stat pentru a ajuta victimele agresiunilor sexuale. În unul dintre aceste demersuri juridice de ultim moment, fostul fotomodel Sheila Kennedy l-a dat în judecată pe Axl Rose, solistul trupei Guns N' Roses, pentru presupuse agresiuni sexuale şi violenţă, fapte care s-ar fi petrecut în 1989, relatează BBC.
Legea pentru supravieţuitorii adulţi din New York, care a intrat în vigoare la sfârşitul lunii noiembrie 2022, permite victimelor adulte ale abuzurilor sexuale să îi dea în judecată pe cei care le-au abuzat în New York chiar dacă termenul de prescripţie a faptelor a expirat. Legea a acordat victimelor adulte ale agresiunilor sexuale un termen de un an pentru a intenta procese împotriva agresorilor lor şi urmează să expire vineri.
Fostul fotomodel Sheila Kennedy l-a dat în judecată pe Axl Rose, solistul trupei Guns N' Roses, pentru presupuse agresiuni sexuale şi agresiune. Potrivit plângerii, popularul muzician rock a atacat-o în timpul unei întâlniri într-o cameră de hotel din New York, în 1989. Sheila Kennedy spune că a fost diagnosticată cu anxietate şi depresie din cauza presupusei agresiuni. Ea îi solicită daune lui Axl Rose pentru provocare intenţionată a stresului emoţional şi violenţă motivată de gen, se arată în plângere. Avocaţii ei au solicitat un proces cu juraţi.
Kennedy spune că avea 26 de ani şi era model pentru revista Penthouse când l-a întâlnit pe Axl Rose într-un club de noapte din New York, la începutul anului 1989. Muzicianul a agresat-o fizic şi sexual în apartamentul său de la hotel câteva ore mai târziu, susţine ea în plângere.
Alan Gutman, avocatul lui Axl Rose, a respins acuzaţiile într-o declaraţie pentru CNN. "Pur şi simplu, acest incident nu a avut loc niciodată", a spus Gutman, care a adăugat că Axl Rose nu îşi aminteşte "deloc" să o fi întâlnit vreodată pe Sheila Kennedy.
În plângere se afirmă că Axl Rose a invitat-o pe Sheila Kennedy şi pe un alt model la o petrecere cu alcool şi droguri în apartamentul său din hotel. Deşi Sheila Kennedy a declarat că nu a fost deranjată de un prim contact cu Axl Rose, în care acesta "a împins-o pe Kennedy de perete şi a sărutat-o", părerea ei despre starul rock s-a schimbat pe măsură ce noaptea înainta. Kennedy susţine că l-a văzut pe rocker făcând sex cu celălalt model într-un mod "agresiv" şi care "părea dureros".
Ulterior, vocalistul de la Guns N' Roses a agresat-o fizic pe Sheila Kennedy într-o confruntare furioasă. Acesta susţine că a apucat-o "de păr şi a târât-o prin apartament înapoi în dormitorul său". Kennedy susţine că sângera şi a încercat să plece, dar Axl Rose a imobilizat-o şi a continuat să o agreseze sexual.
De la acest episod, Sheila Kennedy a suferit "efecte emoţionale, fizice, psihologice şi financiare pe tot parcursul vieţii" şi a dezvoltat "simptome asemănătoare tulburărilor de stres post-traumatic" atunci când aude muzica Guns N' Roses, se afirmă în plângere.
Ann Olivarius, care o reprezintă pe Sheila Kennedy, a afirmat că industria muzicală a permis exemple comportamente similare necorespunzătoare. Ea a declarat că speră ca prin curajul ei, clienta sa să ajute şi alte victime "să îşi găsească vocea" şi să servească drept "un punct de cotitură important pentru industria muzicală".
Sheila Kennedy a descris pentru prima dată aspecte ale presupusului incident în autobiografia sa din 2016 "No One's Pet" şi în documentarul din 2021 "Look Away", care detaliază afirmaţiile de abuz în industria muzicală, a relatat revista Rolling Stone.
În ceea ce-l priveşte pe Axl Rose, el s-a mai confruntat în trecut cu acuzaţii de comportament abuziv. Fostele partenere Erin Everly şi Stephanie Seymour l-au acuzat de abuz fizic într-un articol de copertă din 1994 al revistei People, lucru pe care Sheila Kennedy l-a amintit în plângerea sa.
Actorii Cuba Gooding Jr. şi Jamie Fox, ambii premiaţi cu Oscar, se confruntă şi ei cu plângeri similare care au fost depuse săptămâma aceasta în justiţia din New York cu câteva zile înainte de expirarea legii pentru victimele abuzurilor sexuale.