USR: Ministrul Marcel Boloş evită transparenţa şi refuză să dea explicaţii în Parlament despre PNRR

USR: Ministrul Marcel Boloş evită transparenţa şi refuză să dea explicaţii în Parlament despre PNRR

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş fuge de Parlament, unde fusese invitat pentru a oferi clarificări privind stadiul implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Ministrul Boloş a refuzat să se prezinte în faţa Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor şi a invocat faptul că trebuie să plece la Bruxelles în perioada 26-28 martie şi că are pregătiri intense, deşi invitaţia fusese formulată pentru data de 25 martie, zi în care nu avea nicio deplasare oficială. Ministrul era invitat în Parlament tocmai pentru a prezenta măsurile pe care le va propune la Bruxelles.

Deputata USR Diana Stoica, preşedinta Comisiei pentru afaceri europene, a reacţionat la acest refuz: „Am luat act cu surprindere de refuzul de a da curs invitaţiei de a ne prezenta în detaliu stadiul PNRR, precum şi intenţiile de modificare pe care intenţionaţi să le propuneţi Comisiei Europene. Considerăm că aşteptarea unei relaţii de normalitate şi colaborare, pe care o invocaţi în refuzul dumneavoastră, era tocmai în sensul unei transparenţe obligatorii, chiar şi din perspectiva Regulamentului PNRR 241/2021, care prevede că, în cazul unei modificări, trebuie urmată aceeaşi procedură ca la aprobarea iniţială”.

USR atrage atenţia că refuzul ministrului Boloş de a se prezenta în faţa Parlamentului arată o lipsă de transparenţă şi de responsabilitate în gestionarea unui program crucial pentru dezvoltarea României. PNRR este un proiect naţional, nu unul de partid, iar orice modificare trebuie discutată public şi în mod transparent.

În acest context, preşedinta Comisiei CAE, Diana Stoica, i-a solicitat ministrului Marcel Boloş transmiterea în scris a răspunsurilor la întrebările formulate şi i-a reînnoit invitaţia de a participa la lucrările Comisiei pentru afaceri europene marţi, 1 aprilie 2025, începând cu ora 14:00.

„Considerăm că această dată este suficient de îndepărtată pentru ca ministrul să îşi poată onora obligaţiile de informare faţă de Parlament şi cetăţeni, mai ales în condiţiile în care va avea deja concluziile discuţiilor purtate la Bruxelles. USR va continua să solicite transparenţă şi asumare din partea Guvernului în privinţa PNRR, pentru ca România să poată beneficia pe deplin de fondurile europene esenţiale pentru dezvoltare”, a concluzionat Stoica.

 

Afla mai multe despreusrpnrrmarcel bolos
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt