USR cere sancţionarea deputatului AUR Mihail Neamţu şi demiterea lui de la şefia Comisiei pentru cultură

USR cere sancţionarea deputatului AUR Mihail Neamţu şi demiterea lui de la şefia Comisiei pentru cultură

În contextul apariţiei în spaţiul public a mai multor dovezi privind limbajul total inadecvat cu funcţia pe care o ocupă al deputatului AUR Mihail Neamţu, grupul deputaţilor USR solicită Biroului Permanent sancţionarea acestuia conform Statutului şi Codului de conduită ale parlamentarilor, precum şi demiterea de urgenţă de la şefia Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor.

„Sunt total inacceptabile ieşirile acestui politician băgat de AUR în Parlament şi pus şi şef de comisie parlamentară, fie că vorbim de răspunsul pe care îl dă celor ce-l întreabă de banii pe care i-a primit pentru a-i face campanie lui Călin Georgescu, fie că ne referim la comentariile făcute public la adresa a trei lidere din politica europeană. Astfel de personaje fac de ruşine Parlamentul şi sper ca Biroul Permanent să ia măsuri, dacă AUR, partidul care promovează astfel de politicieni şi astfel de comportamente agresive şi triviale, nu îl schimbă imediat de la preşedinţia comisiei”, declară Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR.

În solicitarea adresată Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, USR cere demiterea de urgenţă a lui Mihail Neamţu de la şefia Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă. De asemenea, solicităm sancţionarea deputatului AUR potrivit prevederilor Statutului deputaţilor şi senatorilor, respectiv Codului de conduită al deputaţilor şi senatorilor.

”Potrivit propriului Statut, parlamentarii sunt obligaţi, printre altele, „să se supună normelor de conduită civilizată, de curtoazie şi de disciplină parlamentară şi să nu aibă atitudini sau să folosească expresii ori cuvinte injurioase, ofensatoare sau discriminatorii”.

Or, după cum s-a văzut în clipul video postat recent pe reţelele sociale, Mihail Neamţu reacţionează violent la întrebările oamenilor privind legăturile şi banii primiţi de la finanţatorul candidatului prorus Călin Georgescu. Reamintim că Mihail Neamţu figurează pe lista procurorilor cu persoane care au primit bani de la Bogdan Peşchir, arestat pentru 30 de zile.

De asemenea, deputatul AUR a dovedit un comportament inadecvat prin comentariul public făcut la adresa preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, şi şefei politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas”, se spune într-un comunicat transmis de USR.

„Un om care foloseşte un limbaj obscen nu are ce căuta la conducerea Comisiei pentru cultură din Parlament. Dacă la nivel de Comisie de cultură agresivitatea e prezentă la nivel de cuvânt, într-o altă configuraţie poate deveni orice. Depinde şi de noi să nu permitem să se ajungă acolo. Domnul Neamţu trebuie să plece acolo unde atitudinea sa nu poate afecta instituţiile statului”, afirmă deputatul USR George Gima, vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor.

Afla mai multe despreusrneamtu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt