USR cere PSD şi PNL să deblocheze "de urgenţă" în Senat iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, astfel încât referendumul naţional pentru "Fără penali" să poată fi organizat pe 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
USR cere PSD şi PNL să deblocheze, de urgenţă, în Senat iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, astfel încât referendumul naţional pentru „Fără penali” să poată fi organizat pe 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
O decizie în acest sens a fost luată marţi seara, la propunerea preşedintei USR, Elena Lasconi, într-o şedinţă a Comitetului Politic al USR, cu unanimitate de voturi. Reamintim, iniţiativa stabileşte că o persoană condamnată penal definitiv nu poate fi aleasă într-o funcţie publică.
„Cerem PSD, PNL şi UDMR să voteze săptămâna viitoare iniţiativa susţinută de peste 1 milion de români. Ea trebuie votată pe 24 octombrie astfel încât pe 24 noiembrie să fie organizat referendumul pentru revizuirea Constituţiei, iar voinţa românilor să fie respectată. Ştim că, după demersurile USR de ani de zile, au fost adoptate în Parlament legi prin care persoanele condamnate definitiv nu mai pot candida la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dar, la ce vedem că se întâmplă cu democraţia, nu putem fi siguri că la anul sau peste doi ani, când i se mai umflă capul vreunui lider politic, nu o să schimbe legea. De aceea, trebuie ca interdicţia să fie în Constituţie şi să modificăm Legea fundamentală în acord cu voinţa românilor”, declară Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR.
Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei (https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L447&an_cls=2020) a fost adoptată de Camera Deputaţilor în iulie 2020 şi, de atunci, este blocată în Senat.
Iniţiativa a primit un raport preliminar de aprobare de la Comisia pentru constituţionalitate condusă de senatoarea USR Simona Spătaru, dar trebuie să primească şi din partea Comisiei juridice, condusă de PNL şi în care coaliţia PSD-PNL deţine majoritatea.
Iniţiativa prevede introducerea în Constituţiei a unui nou alineat: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.
USR susţine, de asemenea, organizarea în Bucureşti a referendumului solicitat de primarul general, Nicuşor Dan. USR l-a susţinut permanent pe Nicuşor Dan în ultimii patru ani şi va continua să facă asta, în interesul bucuureştenilor care îşi doresc un oraş pentru oameni, nu pentru clanuri.
Tot în şedinţa de marţi seara a Comitetului Politic al USR a fost reiterată, cu unanimitate de voturi, decizia ca orice membru USR care este condamnat penal pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, în primă instanţă, să fie exclus din partid, dacă nu îşi dă demisia din USR şi din orice funcţie publică.