UPDATE. Scandalul avionului privat spre Mykonos se extinde: Inspecţia Judiciară verifică un judecător, iar Senatul îl vizează pe Cristian Deliorga

UPDATE. Scandalul avionului privat spre Mykonos se extinde: Inspecţia Judiciară verifică un judecător, iar Senatul îl vizează pe Cristian Deliorga

UPDATE - Biroul Permanent al Senatului a aprobat, marţi, în unanimitate, trimiterea în plen a solicitării USR şi PNL privind extinderea anchetei asupra judecătorului CCR Cristian Deliorga. Senatorii vor ca verificările să stabilească cine a plătit deplasarea acestuia cu avionul privat spre Mykonos, care a fost scopul călătoriei, cum a fost organizată şi ce relaţii există între Deliorga şi ceilalţi pasageri. Solicitarea a fost depusă de liderii grupurilor senatoriale USR şi PNL, Sorin-Gheorghe Şipoş şi Daniel Fenechiu.

Demersul parlamentar vine în contextul în care Inspecţia Judiciară s-a sesizat deja din oficiu şi verifică participarea lui Marius Cătălin Croitoru, preşedintele Tribunalului Constanţa, la aceeaşi deplasare. Inspecţia Judiciară analizează o posibilă încălcare a normelor de conduită prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Inspecţia Judiciară anunţă că verificările au fost declanşate în urma informaţiilor apărute în spaţiul public despre participarea unor magistraţi la o deplasare cu un avion privat, alături de persoane din politică şi mediul de afaceri.

Potrivit instituţiei, sunt analizate posibile încălcări ale normelor de conduită prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Cine se afla în avionul privat spre Mykonos

Informaţiile apărute în presă se referă la două zboruri operate la începutul lunii iulie, pe rutele Bucureşti-Nisa şi Bucureşti-Mykonos. La bord s-ar fi aflat, printre alţii, judecătorul Curţii Constituţionale Cristian Deliorga şi Marius Cătălin Croitoru, preşedintele Tribunalului Constanţa.

Pe lista pasagerilor zborului spre Mykonos s-au mai aflat fostul premier Victor Ponta, fostul ministru al Muncii Petre-Florin Manole, senatorul UDMR István-Loránt Antal, precum şi Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Printre pasageri s-au numărat şi oameni de afaceri precum Gruia Stoica, proprietarul grupului Grampet, Gabriel Daraban, director comercial al Oil Terminal, Ion Virgil Lixandru şi Florin Cârstocea.

Pe lista pasagerilor s-au mai aflat Ovidiu Ioan Silaghi, fost ministru al Transporturilor şi secretar general al CCIR, precum şi Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Inspecţia Judiciară verifică modul în care au fost respectate regulile

Potrivit informaţiilor publicate de PressOne, zborul spre Mykonos a fost efectuat cu un avion de tip Embraer Legacy 600, operat de compania Toyo Aviation.

Inspecţia Judiciară nu a anunţat deocamdată concluziile verificărilor. Instituţia urmează să stabilească dacă participarea magistraţilor la aceste deplasări a respectat regulile de conduită şi obligaţiile prevăzute pentru judecători.

 

Afla mai multe desprezbor privatmykonos
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI