PNL intră în linie dreaptă pentru Congresul extraordinar programat duminică, iar sâmbătă are loc o şedinţă tehnică la Romexpo. Până la ora 17:00 pot fi depuse candidaturile pentru conducerea partidului, Ilie Bolojan anunţând deja că va intra în cursă.
UPDATE sâmbătă, 20 iunie 2026, ora 17:40. Ilie Bolojan şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, împreună cu moţiunea „Modernizare cu Rădăcini” şi echipa de conducere propusă. Potrivit unui comunicat al PNL, procesul de depunere a candidaturilor s-a încheiat la ora 17:00, iar moţiunea lui Bolojan a fost singura înscrisă.
Pentru funcţia de prim-vicepreşedinte a fost propus europarlamentarul Dan Motreanu, în timp ce Robert Sighiartău este nominalizat pentru postul de secretar general. Din echipa prezentată de liderul liberal mai fac parte Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureşan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoş Pîslaru, Florin Roman şi Gabriela Horga, propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi.
Înainte de închiderea termenului pentru depunerea candidaturilor, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat că renunţă la intenţia de a candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, deşi, potrivit acestuia, beneficia de susţinerea mai multor colegi de partid. Congresul extraordinar al PNL, în cadrul căruia va fi aleasă noua conducere a partidului, este programat duminică.
- Ştire iniţială -
Liberalii organizează sâmbătă, la Romexpo, o şedinţă tehnică în vederea Congresului Extraordinar al partidului, care va avea loc duminică şi în cadrul căruia vor fi discutate şi modificări ale Statutului formaţiunii. Tot până la ora 17:00 este deschisă perioada de depunere a moţiunilor de candidatură pentru şefia partidului.
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, şi-a anunţat deja intenţia de a candida pentru conducerea formaţiunii, urmând să îşi depună oficial candidatura împreună cu echipa alături de care doreşte să continue proiectul politic.
„Am încredere în membrii partidului nostru. Cred că îşi doresc un PNL puternic, credibil şi respectat, astfel încât atunci când se întâlnesc cu prietenii sau colegii lor să nu le fie ruşine că sunt membrii unui partid politic ca PNL.
Până mâine după-amiază îmi voi depune candidatura, împreună cu echipa alături de care voi merge mai departe. PNL trebuie să îşi stabilească o conducere şi direcţia pe care o va urma în perioada următoare.
Vom rămâne consecvenţi principiilor noastre şi vom construi o echipă capabilă să asigure unitate de acţiune pentru a-i reprezenta pe cetăţenii care îşi doresc o Românie modernă”, a susţinut Bolojan.
În schimb, Adrian Veştea, care îşi exprimase anterior intenţia de a intra în competiţia internă şi solicitase amânarea Congresului cu o săptămână, a anunţat că renunţă la candidatură şi contestă organizarea reuniunii.
„Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid”, a anunţat acesta, precizând că ia în calcul toate căile de contestare statutară şi legală a Congresului, pe care îl consideră „un demers nestatutar şi nelegal”.
Convocarea Congresului Extraordinar a fost aprobată de Consiliul Naţional al PNL cu 85% dintre voturile exprimate.







