UPDATE - FOTO şi VIDEO - Securitate draconică şi incertitudine la înmormântarea liderului Opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi. Poliţia a făcut arestări

UPDATE - FOTO şi VIDEO - Securitate draconică şi incertitudine la înmormântarea liderului Opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi. Poliţia a făcut arestări

Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi va fi înmormântat la Moscova în cursul zilei de vineri, pe fondul unei securităţi stricte şi al temerilor privind o represiune a poliţiei, la două săptămâni după ce a murit subit la vârsta de 47 de ani într-o colonie penală din Arctica, relatează Reuters, citată de news.ro.
 
UPDATE

În faţa bisericii din Moscova unde liderul opoziţiei Aleksei Navalnîi va fi comemorat înainte de înmormântare au început să se adune, vineri, oameni îndureraţi, deşi sunt temeri că poliţia - prezentă în număr mare - îi va aresta pe cei care vin să-şi ia rămas bun de la criticul lui Vladimir Putin care a murit subit în urmă cu două săptămâni în închisoare, relatează The Guardian, potrivit news.ro.

Au fost deja raportate arestări, mai mulţi susţinători ai lui Navalnîi fiind reţinuţi în timp ce îşi părăseau apartamentele pentru a participa la înmormântare, potrivit The Guardian.

Potrivit imaginilor postate pe X şi de jurnalistul BBC Francis Scarr, oamenii stau deja la cozi lungi pentru a intra în biserică să-şi ia rămas bun.

Cu două ore înainte de slujbă, o prezenţă intensă a poliţiei era vizibilă în jurul Bisericii Icoanei Maicii Domnului din cartierul Marino, unde locuia Navalnîi.

Slujba de comemorare, care va fi oficiată de un preot şi va fi însoţită de cântece corale, permite oamenilor să treacă pe lângă sicriul deschis al defunctului pentru a-şi lua rămas bun.

Perioada premergătoare funeraliilor a fost marcată de controverse. Familia lui Navalnîi a acuzat în repetate rânduri Kremlinul că a exercitat presiuni asupra lor pentru a organiza o ceremonie închisă, fără public. Mama sa a fost nevoită să se lupte zile în şir pentru a-i recupera trupul de la autorităţi. Anchetatorii au încercat să o şantajeze să organizeze o înmormântare discretă în regiunea îndepărtată din Arctica unde a murit. Aliaţii lui Navalnîi au mai spus joi că încercările de a închiria un dric pentru a duce sicriul opozantului la funeralii au fost zădărnicite de persoane necunoscute. După slujba de pomenire de la biserică, Navalnîi va fi înmormântat la cimitirul Borisovski, la circa 2,5 km distanţă.

AFP are, la rândul său, mai multe relatări de la Moscova, înainte de înmormântarea lui Alexei Navalnîi de vineri şi a vorbit cu unii dintre cei care se află în faţa bisericii. Sub un cer mohorât, zeci de persoane în doliu aşteptau în apropierea bisericii, unde slujba este programată să înceapă la ora locală 14.00 (13.00, ora României).

"Pur şi simplu nu mai avem politicieni ca el", a declarat Maria, o bibliotecară în vârstă de 55 de ani, adăugând că este deopotrivă "speriată şi tristă".

"Nu văd nimic ilegal în a veni să ne luăm rămas bun de la un mare om", a declarat pentru AFP Maksim, un specialist IT în vârstă de 43 de ani.

În jurul bisericii au fost instalate garduri, dar intrarea a fost lăsată deschisă, precizează agenţia de presă.

Potrivit AFP, zeci de vehicule ale forţelor de ordine şi câteva camioane ale poliţiei antirevoltă sunt parcate în apropierea cimitirului. De asemenea, un jurnalist AFP a declarat că a văzut poliţişti cu căşti de protecţie şi butelii cu gaz lacrimogen patrulând în zonă, inclusiv în staţiile de metrou din apropiere.

Pe de altă parte, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Italiei la Moscova va participa la funeraliile lui Navalnîi, au confirmat joi surse din cadrul Ministerului de Externe de la Roma. În urma instrucţiunilor primite de la ministrul de externe Antonio Tajani, însărcinatul cu afaceri, Pietro Sferra Carini, urmează să participe la ceremonia de la biserica situată în cartierul Marino din Moscova.

După moartea liderului opoziţiei ruse, Ministerul de Externe al Italiei l-a convocat pe ambasadorul rus în Italia, Aleksei Paramonov, în legătură cu acest caz, menţionând că se aşteaptă ca Rusia să facă lumină deplină în legătură cu moartea lui Navalnîi în închisoare.

"Ambasadorul rus Paramonov a fost convocat la Farnesina şi a fost informat cu privire la aşteptările Italiei de a se face deplină luminiă cu privire la circumstanţele decesului lui Navalnîi, care a fost condamnat să execute o pedeapsă cu închisoarea în condiţii dure pentru activitatea sa politică şi lupta sa împotriva corupţiei", se arată într-un comunicat al Ministerului italian de Externe. "La fel ca alţi parteneri din UE, Italia, care apără valorile libertăţii şi democraţiei, va continua să solicite Rusiei să pună capăt persecuţiei inacceptabile a disidenţei politice şi să garanteze dreptul la libertatea deplină de exprimare, fără nicio limitare a drepturilor civile şi politice", se arată în comunicat.

ŞTIREA INIŢIALĂ = Aliaţii lui Navalnîi - care au promis să transmită în direct pe internet evenimentele din această zi - l-au acuzat pe preşedintele Vladimir Putin că a dat ordin ca opozantul să fie asasinat, pentru că liderul rus nu ar fi putut tolera gândul că Navalnîi ar putea fi eliberat într-un potenţial schimb de deţinuţi cu SUA. Aceştia nu au publicat dovezi care să susţină această acuzaţie, dar au promis să prezinte modul în care a fost ucis şi de către cine.
Kremlinul a negat implicarea statului în moartea sa şi a declarat că nu are cunoştinţă de niciun acord pentru eliberarea lui Navalnîi. Certificatul său de deces - potrivit aliaţilor - spune că a murit din cauze naturale.
Navalnîi, fost avocat, reprezintă cea mai fermă provocare politică împotriva lui Putin de la venirea la putere a liderului rus, la sfârşitul anului 1999, organizând proteste de stradă şi publicând investigaţii răsunătoare despre presupusa corupţie a unor persoane din elita conducătoare.
Însă, în urma unei serii de acuzaţii penale pentru fraudă şi extremism - despre care Navalnîi a spus că au fost motivate politic - a fost condamnat la peste 30 de ani de închisoare, iar majoritatea susţinătorilor săi fie au fugit din ţară, fie se află în închisoare.
Navalnîi a decis să se întoarcă în Rusia din Germania în 2021, după ce a fost tratat pentru ceea ce medicii occidentali au spus că a fost otrăvire cu un agent neurotoxic, dar imediat a fost arestat.
Putin, care controlează toate pârghiile statului şi este de aşteptat să fie reales confortabil pentru un nou mandat de şase ani peste două săptămâni, nu a comentat încă moartea lui Navalnîi şi a evitat ani de zile să îl menţioneze numele.
Deşi Navalnîi este bine cunoscut în Occident, nici televiziunea de stat din Rusia nu l-a menţionat ani de zile, iar atunci când a făcut-o a fost pe scurt şi într-o lumină negativă.
 
SLUJBA ÎNCEPE LA ORA 13:00, ORA ROMÂNIEI
O slujbă religioasă pentru Navalny urmează să aibă loc la ora locală 14.00 (13.00, ora României) la Biserica Icoanei Maicii Domnului din cartierul moscovit Marino, unde Navalnîi avea domiciliul. Apoi este programată înmormântarea, la cimitirul Borisovskoie, la aproximativ 2,5 km distanţă, de cealaltă parte a râului Moskva, două ore mai târziu.
Aliaţii lui Navalnîi, care se află în afara Rusiei şi care au fost desemnaţi de autorităţi drept extremişti susţinuţi de SUA, au cerut persoanelor care doresc să îi onoreze memoria, dar nu pot participa la serviciul funerar, să meargă în schimb la anumite repere din oraşele lor, vineri seara, la ora locală 19.00.
Kremlinul a spus că declaraţiile aliaţilor lui Navalnîi sunt provocatoare şi a avertizat că poliţia va respecta legea.
Judecând după adunările anterioare ale susţinătorilor lui Navalnîi, este probabilă o prezenţă intensă a poliţiei, iar autorităţile vor dispersa tot ceea ce vor considera că seamănă cu o demonstraţie politică, în conformitate cu legile privind protestele.
Soţia lui Navalnîi, Iulia, cu care a avut doi copii, a declarat că nu este sigură dacă funeraliile în sine vor decurge în mod paşnic sau dacă poliţia va aresta participanţii. Ea se află în afara Rusiei.
Este de aşteaptat ca mama lui Navalnîi, Liudmila, în vârstă de 69 de ani, să participe la înmormântarea acestuia. Nu este clar cine altcineva va avea voie să intre în biserică pentru slujbă.
Navalnîi a condamnat decizia lui Putin de a trimite zeci de mii de soldaţi în Ucraina ca fiind o întreprindere nebunească şi construită pe minciuni. Însă biserica care va găzdui înmormântarea sa a făcut donaţii armatei ruse şi şi-a anunţat cu entuziasm sprijinul pentru război.
În perioada premergătoare înmormântării sale, aliaţii săi au acuzat autorităţile că le-au blocat planurile de a organiza un serviciu funerar civil mai amplu şi au declarat că persoane necunoscute au reuşit chiar să le zădărnicească încercările de a închiria un dric pentru a-l transporta la propria înmormântare.
Kremlinul a declarat că nu are nimic de-a face cu aranjamentele funerare ale lui Navalnîi.

Afla mai multe desprenavalniiinmormantaremoscova
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt