UPDATE - Anchetă penală după explozia de pe şantierul Autostrăzii Moldova, în care au murit patru muncitori, iar alţi cinci au fost răniţi

UPDATE - Anchetă penală după explozia de pe şantierul Autostrăzii Moldova, în care au murit patru muncitori, iar alţi cinci au fost răniţi
foto: news.ro

Autorităţile din Vrancea au activat, în noaptea de miercuri spre joi, Planul Roşu de Intervenţie, după ce un incendiu a cuprins o magistrală de gaz, pe şantierul Autostrăzii Moldova.
Patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia autostrăzii au murit, iar alţi cinci au fost răniţi, informează news.ro.

DSU a transmis informaţii despre victime. Cinci victime au fost transportate prin diferite forţe la CPU Adjud, cu arsuri pe suprafaţa corporală şi 4 persoane carbonizate găsite de forţele de intervenţie la faţa locului şi declarate decedate.

”Odată cu activarea Planului Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale, la faţa locului au fost angrenate următoarele forţe de intervenţie: 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă ISU Vrancea,1 autospecială transport personal şi victime multiple, 4 ambulanţe SMURD, 2 autospeciale de stingere de la SVSU Mărăşeşti şi 5 ambulanţe SAJ. De asemenea, au intervenit 2 elicoptere SMURD (Bucureşti şi Galaţi) care asigură transportul a două dintre victime de pe Aeroportul Bacău la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din Bucureşti, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti”, a transmis DSU.

Potrivit sursei citate, a fost stabilit un perimetru de siguranţă pe o distanţă de aproximativ de 500 de metri în jurul zonei afectate, iar echipele de intervenţie au lucrat la localizarea incendiului.

”De asemenea, în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-alert. Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat la ora 3:30, iar echipajele de intervenţie rămân active pentru investigarea completă a cauzelor şi gestionarea consecinţelor acestui incident”, a mai transmis DSU.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat. 

UPDATE: ISU Vrancea a anunţat că au existat 9 victime în urma incidentului, dintre care patru au murit. 

”Am fost solicitaţi să intervenim la o explozie urmată de incendiu, pe şantierul Autostrăzii Moldova, în dreptul localităţii Călimăneşti (...) În urma evemomentului, din nefericire au fost descoperite patru victime carbonizate”, au transmis oficialii ISU Vrancea. 

Deocamdată nu au fost stabilite împrejurările producerii incidentului. 

UPDATE: ”În urma evenimentului, până în prezent, au rezultat 5 victime rănite”, a transmis ISU Vrancea.

Sursa citată a precizat că victimele sunt angajaţi ai societăţii care execută lucrări la autostradă.

La faţa locului sunt 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 autospecială transport personal şi victime multiple, 4 ambulanţe SMURD şi 2 autospeciale de stingere de la SVSU Mărăşeşti.

De asemenea, sunt 5  ambulanţe SAJ, echipaje de poliţie şi jandarmi.

”Poliţişti rutieri şi de ordine publică acţionează pe Drumul Naţional 2 E 85 şi arterele secundare, între Călimăneşti şi Mărăşeşti, pentru fluidizarea traficului şi asigurarea unui perimetru de siguranţă, în urma producerii unui incendiu în apropiere de localitatea Călimăneşti”, au transmis şi reprezentanţii IPJ Vrancea.

ŞTIRE INIŢIALĂ:”Incendiu magistrală gaz, în localitatea Călimăneşti. Intervine Secţia de Pompieri Adjud cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, Staţia de Pompieri Panciu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi Detaşamentul de Pompieri Focsani 1 autospecială de stingere cu apă şi spumă”, a transmis ISU Vrancea.

Sursa citată a precuzat că, începând cu ora 01.30, la nivelul judeţului Vrancea, s-a declanşat  Planul Roşu de Intervenţie.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt