Unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani, în Grecia, destinaţia de vacanţă aflată în topul românilor

Unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani, în Grecia, destinaţia de vacanţă aflată în topul românilor

Cel mai puternic val de caniculă din acest an şi unul din cele mai puternice din ultimii ani va lovi Grecia începând de luni, iar „vârful” este prognozat pentru marţi şi miercuri, când sunt aşteptate temperaturi de 43-44 de grade Celsius.

Duminică, Serviciul Meteorologic al Greciei (EMY) a anunţat că temperaturile extrem de ridicate vor persista „aproape întreaga săptămână”.

Noul val de caniculă, cel mai puternic din acest an, va atinge vârful marţi, cu temperaturi de 43 de grade, şi „probabil se va încheia sâmbătă”, a precizat EMY, conform AFP, informează Hotnews.ro.

Începând de luni, temperaturile pot ajunge la 41 de grade în centrul ţării şi la 38, apoi 40 de grade în Atena şi Salonic.

Şi publicaţia elenă Ekathimerini scrie că temperaturile ar putea depăşi cu 10 grade media acestei perioade din an, iar în anumite zone ale ţării sunt aşteptate temperaturi de 44 de grade Celsius, ca urmare a unei mase de aer din Africa.

Meteorologul Thodoris Kolydas a declarat, citat de publicaţie elenă, că zilele cele mai caniculare vor fi marţi şi miercuri.

Experţii vorbesc despre unul dintre cele mai puternice valuri de căldură din ultimii ani, cu impact major asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor. Valul de căldură nu numai că face atmosfera sufocantă, dar creşte şi poluarea aerului, cu riscuri grave pentru sănătate.

„Tripla combinaţie între valul de căldură, particule în suspensie şi ozon este foarte dăunătoare, în special pentru persoanele care au deja probleme de sănătate, respiratorii, astm sau afecţiuni cardiovasculare”, a spus Dimosthenis Sarigiannis, profesor de ingineria mediului la Universitatea Aristotel din Salonic.

Autorităţile îndeamnă locuitorii şi turiştii să evite activităţile în aer liber în timpul orelor de vârf canicular şi să se hidrateze.

Grecia a cunoscut deja două valuri de căldură la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie, obligând autorităţile să limiteze programul de funcţionare al celui mai vizitat monument al ţării, Acropola din Atena.

 

Afla mai multe desprecaniculagrecia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt