Un lanţ de supermarketuri şi-a limitat asistentul AI care "se prefăcea că era o persoană reală"

Un lanţ de supermarketuri şi-a limitat asistentul AI care "se prefăcea că era o persoană reală"

.

După ce unii utilizatori s-au plâns că asistentul AI pentru clienţi divaga despre mama sa în răspunsurile oferite, gigantul australian de retail Woolworths a fost nevoit să-l limiteze, scrie Agerpres.

Asistentul online echipat cu AI, numit Olive, poate răspunde oricând solicitărilor clienţilor, de la urmărirea comenzilor la căutări de produse. Însă, utilizatorii au semnalat că Olive a început recent să divagheze în răspunsurile sale.

'Mi-a cerut data naşterii şi, când i-am dat-o, a început să vorbească despre faptul că mama sa s-a născut în acelaşi an', a scris un utilizator pe platforma de discuţii online Reddit.

Un alt client a semnalat faptul că Olive a încercat să 'glumească' vorbind despre familia sa. Olive 's-a prefăcut că era o persoană reală şi a început să vorbească despre amintirile ei legate de mama sa şi despre vocea furioasă a acesteia', a adăugat o altă persoană pe reţeaua socială X.

'Sentimentul de nelinişte şi pierderea de timp inutilă au fost suficiente pentru a ajunge s-o urăsc pe Olive', a declarat un alt internaut.

Un purtător de cuvânt al Woolworths a explicat pentru AFP că răspunsurile privind ziua de naştere au fost scrise de un angajat uman.

'Olive există din 2018. În această perioadă, comentariile clienţilor despre ea a fost pozitive, mulţi apreciindu-i personalitatea', a declarat purtătorul de cuvânt.

'Acum câţiva ani, un membru al echipei a redactat o serie de răspunsuri referitoare la aniversări, pentru ca Olive să poată stabili o conexiune mai personală cu clienţii', a explicat compania pentru media locale.

'În urma comentariilor clienţilor, am eliminat recent acest script specific', a adăugat compania.

Woolworths a anunţat în ianuarie că a încheiat un parteneriat cu Google pentru a-i permite lui Olive să îndeplinească mai multe sarcini pentru clienţi, inclusiv planificarea meselor. 

Afla mai multe despresupermarketasistent ai
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt