Un bebeluş de doar opt luni a fost împuşcat mortal de fratele său de trei ani, după ce băiatul a găsit un pistol, ţinut la vedere, în apartamentul familiei. Părinţii l-au dus de urgenţă la spital pe băieţelul în vârstă de opt luni, dar în ciuda eforturilor depuse de medici a murit la scurt timp, potrivit The Guardian.
Tragedia s-a întâmplat, vineri, în timp ce părinţii aveau alte două persoane în vizită. Băiatul, în vârstă de 3 ani, a găsit pistolul într-o zonă nesupravegheată şi a început să se joace cu el, neştiind ce se poate întampla cu adevărat.
Micuţul, în vârstă de 8 luni, a fost împuşcat în abdomen, a declarat asistentul şefului poliţiei din Houston, Wendy Baimbridge, potrivit observatorulnews.ro. Micuţul a fost transportat de urgenţă la spital, dar acesta a murit la scurt timp, în ciuda eforturilor depuse de medici. Anchetatorii au găsit arma în interiorul autovehiculului pe care familia l-a folosit pentru a-l transporta pe băiat.