Boarding Pass, site specializat în ştiri din domeniul aviaţiei, a anunţat că un avion privat deţinut de Google şi folosit adesea de directorul general al Alphabet şi Google, Sundar Pichai, şi de co-fondatorul Google, Sergey Brin. aterizează luni dimineaţă la Bucureşti.
”Un avion privat deţinut de Google aterizează luni dimineaţă la Bucureşti, după un zbor fără escală de 11,5 ore de la San Jose, California (SUA)”, a indicat Boarding Pass
Conform sursei citate, deseori, acest avion este folosit pentru călătorii de directorul general al Alphabet şi Google, Sundar Pichai, şi de co-fondatorul Google, Sergey Brin.
Surse din domeniul aeroportuar au declarat pentru News.ro că o aeronavă de la San Jose a aterizat la 4.58 pe Aeroportul Baneasa, fără însă a putea oferi detalii cu privire la pasageri.