Un avion al unei companii româneşti, cu 303 indieni la bord, a fost imobilizat în Franţa cu suspiciuni de ”trafic de persoane"

Un avion al unei companii româneşti, cu 303 indieni la bord, a fost imobilizat în Franţa cu suspiciuni de ”trafic de persoane"

Un avion al companiei româneşti Legend Airlines la bordul căruia se aflau 303 pasageri indieni, care asigura o legătură între Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Nicaragua, este imobilizat pe aeroportul din Vatry, în Marne (nord-est), din cauza unor ”suspiciuni de trafic de persoane”, anunţă prefectura din Marne şi Parchetul din Paris, care au deschis o anchetă, în urma unei semnalări anonime, relatează AFP.

Această imobilizare a avut loc în urma ”unei semnalări anonime”, subliniază Parchetul din Paris, care verifică dacă ”elemente vor corobora” aceste suspiciuni, arată news.ro.

Jurisdicţia Naţională Luptei împotriva Criminalităţii Organizate (JUNALCO) ”a preluat ancheta pentru a verifica dacă elemente vor corobora suspiciunea cu privire la trafic de persoane în bandă organizată, o infracţiune penală pasibilă de (până la) 20 de ani de închisoare şi amendă de (până la) trei milioane de euro”, precizează parchetul.

”Ditrecţia Naţională a Poliţiei Frontierei (Oficiul Luptei împotriva Traficului Ilegal de Migranţi, OLTIM), Jandarmeria Transporturilor şi Brigada de Căutare din Vitry-le-François au fost cosesizate şi procedează la audieri şi verificări ale condiţiilor şi obiectivelor transportului de pasageri”, precizează parchetul.

INTERVENŢIE A BRIGĂZII JANDARMENIEI TRANSPORTURILOR AERIENE

Prefectura din Marne a anunţat într-un comunicat că acest zbor - al companiei româneşti Legend Airlines - ”a rămas imobilizat pe pista aeroportului din Vatry, în urma aterizării (joi) după-amiaza” şi unei intervenţii a Brigăzii Jandarmeriei Transporturilor Aeriene la bord.

Prefectura a confirmat AFP că avionul era în continuare imobilizat la sol vineri după-amiaza.

Acest avion, de tip Airbus 340 (A340), ”care urma să efectueze o escală tehnică” la Vatry, ”avea la bord 303 pasageri de naţionalitate indiană”, precizează într-un comunicat prefectura.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, care precizează că avionul s-a oprit la vatry pentru a realimenta cu carburant, aceşti pasageri indieni ar vrea să se ducă în America Centrală pentru a încerca să intre apoi în  mod ilegal în Statele Unite sau Canada, arată sursa citată.

Prefectul din Marne a extins temporar -  prin două decizii succesive, publicate joi seara şi vineri dimineaţa - zona de aşteptare a străinilor în sala de primire a aeroportului, unde pasagerii dispun, potrivit prefecturii, de ”paturi individuale”.

Un dispozitiv al Jandarmeriei împiedica vineri după-amiaza accesul pe aeroport, a constatat o jurnalistă AFP.

Afla mai multe desprelegend airlinesavionfranta
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt