Adrian Antonio Bulearcă, angajat în cadrul Penitenciarului-Spital Bucureşti-Rahova, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce ar fi fost prins în flagrant primind 12.000 de euro mită pentru a introduce în unitate 50 de grame de droguri şi trei telefoane mobile, a informat, marţi, DNA.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA transmis AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de luni, a lui Adrian Antonio Bulearcă.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada decembrie 2020 - 18 ianuarie 2021, Bulearcă ar fi acceptat promisiunea a două persoane, martori în cauză, de a-i remite sumele de 10.000 euro şi 1.200 lei în schimbul efectuării unui act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv introducerea a 50 de grame de droguri şi trei telefoane mobile în Penitenciarul Rahova şi remiterea acestora către o persoană aflată în stare de deţinere.
"Luni, Adrian Antonio Bulearcă ar fi primit de la cei doi martori, în parcarea unui supermarket din Bucureşti, suma de 12.000 euro, trei telefoane mobile şi un plic conţinând o substanţă albă, împrejurare în care procurorii au constatat infracţiunea flagrantă", precizează anchetatorii.
DNA informează că Bulearcă urmează să fie prezentat marţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sursa: Agerpres