Este ultimul weekend al verii, iar turiştii se bucură de fiecare clipă petrecută în mare sau pe plajă. Ca pe final de sezon,
afaceriştii de pe Litoral s-au gândit să le facă turiştilor cadou reduceri de tarife cu 70 la sută. De mâine începe programul
Litoralul pentru Toţi, în care cea mai ieftină cameră costă 35 de lei pe noapte.
La ora prânzului, pe plajă din Mamaia zeci de mii de turişti se bronzau în tihna ori se scăldau în valuri. Cele 29 de grade
Celsius din aer şi 22 în apă marii au fost perfecte pentru ultimul weekend calendaristic de vara.
Plaja a fost mai liberă decât de obicei, iar preţurile la cazare şi mâncare.. au mai intrat si ele la apă. Pe lângă economia
făcută la cazare şi masă, turiştii de vară târzie se bucură şi de preţuri mai mici la magazinele şi terasele din staţiuni.
Sunt preţuri mai mici şi la şezlonguri, dar şi la băuturi şi mâncare.
Turiştii aflaţi în acest weekend la Costinesti au fost nevoiti să îndure mirosul greu a tone de alge care au putrezit pe mal
De maine incepe programul Litoralul pentru Toti. Tarifele unităţilor de cazare de la Marea Neagră pornesc de la 35 de
lei pe noapte, mai mici cu 75%, faţă de tarifele din plin sezon.