Ultimele informaţii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu

Ultimele informaţii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu s-a confruntat cu probleme medicale la începutul acestui an.

Selecţionerul a ajuns iniţial sub supraveghere medicală din cauza unei fibrilaţii atriale, o afecţiune care afectează ritmul inimii. Săptămâna trecută a revenit în spital, după ce a făcut o gripă severă, cu febră care a depăşit 39 de grade, scrie Prima Sport.

Conform GSP, starea sa s-a stabilizat, motiv pentru care medicii au decis externarea, dar monitorizarea va continua în perioada următoare. În paralel, Lucescu ia în calcul o deplasare în străinătate, unde ar urma să efectueze un set extins de investigaţii medicale.

Primele probleme de sănătate au apărut înainte de Revelion. Din acest motiv, selecţionerul nu a fost prezent în Antalya, unde echipele româneşti s-au aflat în cantonament, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. Chiar şi în aceste condiţii, a păstrat legătura permanent cu membrii staffului şi a urmărit partidele disputate.

Consilierul preşedintelui FRF, Andrei Vochin a vorbit despre starea de sănătate din prezent a selecţionerului, punctând că acesta se simte mai bine.

"E bine, e acasă, e în recuperare după gripa puternică pe care a contractat-o. Ieri (joi n.red) a fost la Federaţia Română de Fotbal.", a spus Andrei Vochin, potrivit Fanatik.

În acelaşi timp, antrenorul în vârstă de 80 de ani pregăteşte în detaliu confruntarea cu Turcia, programată pe 26 martie, la Istanbul, în semifinala barajului pentru Campionatul Mondial din 2026. În cazul unei victorii, România va disputa finala barajului pe 31 martie, împotriva câştigătoarei duelului dintre Slovacia şi Kosovo.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt